EDITORIAL: Când legea devine spectacol și secolele se confundă

Ceea ce s-a întâmplat azi în Maramureș nu mai este doar o simplă știre cu iz de scandal, ci un simptom al unei boli mai vechi a statului român: tentația abuzului sub acoperirea legii.

În plin secol XXI, într-o țară membră a Uniunii Europene, un cetățean – indiferent de funcția sa – a fost dezbrăcat complet în mijlocul drumului, percheziționat corporal în văzul lumii, sub ochii curioși ai martorilor și ai camerelor de luat vederi. Numele lui este Ion. Dar nu numele este important aici, ci precedentul.

Poliția Română a confirmat acțiunea. Ba mai mult, o justifică prin prevederile Codului de procedură penală, invocând „indicii rezonabile” că suspectul ar fi ascuns probe asupra sa. Ce nu explică poliția este de ce această percheziție a trebuit să se transforme într-un act de umilire publică, într-o execuție simbolică a demnității unei persoane – vinovată sau nu.

Orice anchetă are un scop: să descopere adevărul. Dar în democrație, mijloacele sunt la fel de importante ca rezultatul. Nu poți pretinde că respecți legea dacă încalci drepturile fundamentale ale omului. Nu poți să spui că aplici justiția când o faci cu mâinile murdare de spectacol și setea de senzațional.

Dacă instituțiile de forță încep să confunde aplicarea legii cu spectacolul televizat, atunci suntem pe un drum periculos. Astăzi este un funcționar public, mâine poate fi oricare dintre noi. Cu sau fără dovezi clare, cu sau fără mandat, cu „indicii rezonabile” sau doar cu suspiciuni vagi.

Există proceduri. Există reguli care spun clar cum se face o percheziție corporală. Una dintre ele spune că trebuie efectuată într-un spațiu închis, ferit de priviri. Orice polițist știe asta. Dacă a fost încălcată această normă, avem de-a face cu un abuz. Dacă nu, avem o problemă mai gravă: legea însăși permite umilirea.

Editorialul de față nu este o pledoarie pentru nevinovăția lui Ion. Ancheta își va urma cursul, vinovăția se stabilește în instanță, nu în presă. Dar este o pledoarie pentru decență, pentru stat de drept, pentru o Românie în care nimeni – nici măcar suspectul – nu este tratat ca un obiect, ca o piesă într-un spectacol grotesc.

Avem nevoie de ordine, de justiție, de fermitate. Dar avem nevoie și de limite. Când le pierdem, pierdem cu toții. Inclusiv dreptul de a mai vorbi despre dreptate.

Material inspirat de articolul lui VasileDale.ro