Sarbatorit pe 24 februarie, Dragobete – cunoscut si sub denumirea de Cap de primavara – este ancorat in traditia zeilor antici ai dragostei – barbat chipes si navalnic (uneori reprezentat chiar de planta numita popular „Navalnic”), „zburator cu plete negre” care bantuie visele celor indragostiti, la inceput de primavara, cand natura insasi reinvie.
Dragobete este considerat a face parte din multitudinea de zeitati pagane care populau spatiul balcanic si danubiano-pontic, unde era si protector al animalelor, dar si al iubirii celor care se intalnesc si se logodesc, asa cum si pasarile „se logodesc” in aceasta zi.
In ziua de Dragobete, in satele romanesti se practicau multe credinte, legate nu numai de dragoste si fertilitate, dar si de vindecare si renastere prin puterea naturii si a plantelor. Astfel, se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.
Inca de dimineata, tinerii, imbracati in haine de sarbatoare, se intalneau in centrul satului sau in fata bisericii si, daca timpul era favorabil, porneau cantand catre padure sau prin lunci, in cautarea ghioceilor si a altor plante miraculoase. Fetele strangeau viorele si tamaiosa, pe care la pastrau la icoane, fiind folosite apoi in diverse farmece de dragoste.
In unele zone, in aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor.
De Dragobete se faceau logodne simbolice pentru anul urmator, uneori urmate de logodne adevarate, iar fetele si baietii faceau fratii de sange.
Dragobete, fiul Dochiei, este considerat de unii cercetatori ca facand parte din zeitatile dacice, el fiind patronul tinerilor indragostiti.
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
