Doliu în muzica populară! A murit Gabi Stângău

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier cumplit. În urma acestui tragic eveniment, un cunoscut violonist s-a stins din viață. Acesta împlinise recent vârsta de 32 de ani.

A murit Gabi Stângău

A murit Gabi Stângău. Un tânăr violonist în vârstă de 32 de ani dintr-o comună din Maramureș și-a pierdut viața în urma unui tragic accident. El a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea, a pătruns într-un șanț și s-a oprit în gardul metalic al unei proprietăți.

În după-amiaza de sâmbătă, în jurul orei 14:00, polițiștii de la Biroul Rutier Baia Mare au fost alertați pentru a interveni într-un accident rutier survenit în localitatea Dumbrăvița.

„La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Dumbrăvița, în timp ce conducea un ATV ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat într-un șanț situat pe partea dreaptă a direcției de mers și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil.

În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale incompatibile cu viața, fiindu-i declarat decesul de către personalul medical sosit la fața locului”, transmite IPJ Maramureș.

Investigațiile polițiștilor sunt în desfășurare.

Stirea urmatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni de folosire si Politica de Confidentialitate.

Bloguri eMM recente