Una dintre partiile existente in orasul maramuresean Cavnic este deschisa si vara. Pe Roata 1 au fost amenajate multiple zone pentru distractie, intre care si o partie artificiala pe care amatorii sporturilor de iarna isi pot incerca schiurile chiar si cand afara sunt temperaturi mult peste pragul de 0 grade Celsius. Tot acolo este instalata si o partie de tubing iar amatorii de senzatii tari pot sa incerce cateva ture prin Adventure Parkul deschis in padurea din imediata apropiere.
“Toate aceste obiective sunt functionale. Ideea este ca pornim banda speciala de urcare doar in cazul in care e vorba de grupuri de minim patru-cinci persone”, a declarat pentru eMaramures, administratorul Calin Poienar. Acesta a achizitionat partia artificiala de schi anul trecut si a avut parte de numerosi clienti curiosi sa vada cum e sa practici sporturi de iarna in plina vara.
SCHI – Cei dornici sa schieze sub soarele arzator trebuie sa fie echipati ca si cand s-ar afla pe zapada. Partia artificiala de la Cavnic are 100 de metri lungime si 14 metri latime iar echipamentele pot fi inchiriate la fata locului. Tarifele practicate in aceasta vara sunt de 25 de lei pe ora (30 de lei cu echipament) iar pentru cei care vor sa fie prezenti mai multe ore pe schiuri se aplica reduceri de pret.
TUBING – Partia are 110 metri lungime si trei curbe iar tarifele sunt similare cu cele practicate pentru schiul artificial. Si in acest caz urcarea se realizeaza cu instalatia speciala de tractare, insa nu se mai impune un echipament special, in afara de eventuale cotiere si genunchiere.
ADVENTURE PARK – E amenajat in padure si are 180 de metri lungime. In zona sunt amplasate doua tiroliane, punti speciale, iar amatorii de senzatii tari sunt plimbati printre copaci. O tura, pentru ca acest sport se practica pe ture, costa zece lei. Si in acest caz sunt percepute sume mai mici celor care vor sa isi petreaca mai multe ore in miniparc.
In imediata apropiere a partiei se afla totodata un teren de tenis, unde pentru o ora de sport, turistii trebuie sa scoata din buzunar 15 lei.
Sursa: L.C.