Angajatii din primariile maramuresene vor avea de lucrat pe rupte in urmatoarele saptamani. S-a modificat legea, iar noile prevederi ii obliga sa ia la purecat absolut toate cazurile sociale care vor intra in plata. Pe de-o parte, solicitantii de ajutoare sociale si alocatii familiale – fie ca e vorba de cele pe venitul minim garantat, fie de alta natura – vor trebui sa completeze un vraf de hartii privind situatia lor financiara. Pe de alta parte, primariile sunt obligate sa verifice daca cele scrise in acte corespund cu realitatea din teren.
Disperarea angajatilor din primarii e cu atat mai mare cu cat multi dintrel beneficiari de ajutoare sunt analfabeti iar completarea celor 12 pagini de acte e un chin. In plus, normele metodologice privind alocarea ajutoarelor vor sosi abia peste cateva zile.
Peste 5.400 de dosare doar in Baia Mare
In total, la nivelul judetului ar trebui facute pana in 31 ianuarie peste 30.000 de anchete sociale. Din cifrele detinute de statisticieni, in fiecare comuna sunt in medie 200 – 300 de beneficiari de ajutoare si alocatii, in timp ce la nivel de orase cifra lor se ridica la aproximativ 600. La Serviciul Public de Asistenta Sociala (SPAS) Baia Mare sunt inregistrate momentan peste 5.400 de dosare pentru ajutor social si alocatii familiale, ceea ce inseamna o munca titanica pentru angajati.
“Refacem cererea, ancheta sociala, preluam declaratiile pe proprie raspundere, calculam cuantumul ajutorului, intocmim dispozitia primarului si toate acestea le trimitem. Avem la alocatii familiale 5000 de dosare in plata, iar la ajutorul social sunt 466 de dosare in plata”, a declarat, pentru eMaramures, directorul SPAS Baia Mare, Tania Zaharie.
Beneficiarii trebuie sa isi rescrie cererile
Munca celor care se ocupa de reinoirea dosarelor va depinde in mare parte si de beneficiari, care trebuie sa se prezinta pana la sfarsitul lunii la sediul institutiilor pentru a-si inainta noile cereri, altfel riscand sa isi piarda ajutorul banesc de la stat.
“S-a modificat legislatia privind prestatiile sociale, venitul minim garantat, alocatia pentru sustinerea familiei si indemnizatia pentru cresterea copilului. (…) In privinta alocatiei pentru sustinerea familiei plata tuturor care s-au facut pana la 31 decembrie se suspenda, urmand ca beneficiarii sa depuna o noua cerere pana pe 31 ianuarie”, a declarat Claudiu Nan, consilier juridic Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale, care a precizat si faptul ca normele de aplicare urmeaza sa fie publicate in aceasta miercuri.
Secretarii din primarii vocifereaza
Schimbarile produse si birocratia i-au facut pe secretarii din primariile maramuresene sa vocifereze azi, la intalnirea pe care au avut-o cu reprezentantii Prefecturii. Ei au semnalat ca vor fi reale probleme in acte din cauza celor care nu stie sa scrie si care vor veni pe capul lor pentru a-si rezolva cererile pentru ajutoare sociale. In replica, subprefectul Gyongyike Bondi a aratat ca beneficiarii ar fi trebuit sa isi trimita copiii la scoala pentru a putea completa astfel de hartii.
“Sunt convinsa ca exista foarte multi tineri sanatosi care ar putea sa mearga la lucru, sa faca ceva. Pentru aceste categorii de oameni era sansa intai, sansa a doua, sansa a treia sa mearga si sa invete sa citeasca. S-au dus cativa – cei care aveau nevoie de un permis auto. In rest nu ii intereseaza. Deci au permis, au auto si mai solicita si ajutor social”, a reclamat Bondi.
Secretarii din primarii sunt pesimisti in ce priveste respectarea termenelor. Ei sunt convinsi ca nu se vor putea incadra in limitele impuse de lege si ca din cauza volumului mare de acte care trebuie completate vor exista greseli din partea solicitantilor. Erori majore exista deja in acte avand in vedere ca in judet, potrivit statisticilor de la Agentia de Plati, au fost inregistrate cazuri in care persoane decedate au primit bani de la stat cu titlu de ajutoare sociale.
Sursa: Larisa Cordea, Calin Dragomir