O bibliotecă din Chișinău, înființată în urmă cu 25 de ani cu ajutorul cărților donate din Baia Mare, își sărbătorește aniversarea. Filiala „Maramureș” a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din capitala Republicii Moldova marchează un sfert de secol de activitate, iar reprezentanții Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” participă la evenimentele organizate în perioada 12-15 octombrie 2026. Povestea acestei biblioteci începe în anul 2001, când fondul său de carte a fost constituit integral din volume oferite de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, prin implicarea directorului de atunci, dr. Teodor Ardelean. Donația a pus bazele unui spațiu dedicat lecturii și promovării culturii românești peste Prut.
La 25 de ani de la înființare, legătura dintre cele două instituții continuă. Cu ocazia aniversării, biblioteca băimăreană a oferit filialei din Chișinău 250 de volume, printre care cărți ale autorilor maramureșeni, literatură pentru copii și exemplare ale revistelor „Familia Română” și „Bibliotheca Septentrionalis”. Delegația din Baia Mare este condusă de Alina Lemnean, șef Serviciu Relații cu publicul, alături de bibliotecarele Mara Popovici, Anca Sima și Pop Daniela Claudia.
Programul aniversar a început luni, 12 octombrie, cu mesaje din partea instituțiilor partenere, prezentări și o expoziție de carte dedicată Maramureșului. Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, dr. Teodor Ardelean, a transmis online un mesaj de felicitare. Marți, 13 octombrie, bibliotecarii din cele două orașe au participat la manifestarea „Duplex profesional: Chișinău – Baia Mare-Lectură interactivă și teatralizată”. Reprezentanții instituției băimărene au prezentat proiecte culturale și colecții documentare, printre care Fondul Documentar al Academiei Române, Cabinetul „Iosif Herțea” și Anticariatul Donatorilor.
Un moment aparte a fost dedicat copiilor. Mara Popovici le-a prezentat celor de la Grădinița nr. 156 din Chișinău covorul povestitor „Omida mâncăcioasă”, o modalitate interactivă de a-i apropia pe cei mici de lectură. Un astfel de covor, confecționat chiar de bibliotecara din Baia Mare, a fost donat filialei „Maramureș”.
În cadrul aniversării, dr. Teodor Ardelean și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” au primit diplome de apreciere pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor culturale dintre Baia Mare și Chișinău.
După un sfert de secol, biblioteca înființată cu volume din Maramureș continuă să fie un exemplu al colaborării culturale dintre România și Republica Moldova.







– Servicii de creare site web
