DEZVALUIRI – Redeschiderea minelor din Maramures, “o propaganda si un fals politic”

Declaratiile presedintelui Romaniei privind redeschiderea minelor pentru exploatarea zacamintelor de minereuri auro-argintifere si polimetalice au inflamat sperantele celor care din 1 ianuarie 2007 au fost aruncati in bratele disperarii, somajului si saraciei. Dupa aproape cinci ani, presedintele Basescu a reaprins fitilul din opaitul fostilor ortaci, insa cu ce scop si cu ce pret? 

Declaratia presedintelui Traian Basescu privind “obligatia” statului de a redeschide minele, “pana la sfarsitul anului”, in contextul cresterii preturilor la aur, argint si cupru si a crearii de locuri de munca, fie cu “participarea unor investitori privati interesati, fie cu sustinere din partea Guvernului”, a inflamat sperantele fostilor mineri maramureseni.

Fitilul din opaitul fostilor ortaci a fost reaprins dupa o condamnare de aproape cinci ani la saracie. Specialisti in economie, manipulare si minerit au analizat planul de redeschidere a minelor din Maramures, incercand sa afle cat din scapararea lui Traian Basescu este propaganda si cat e fundament.

O provocare cu costuri prohibitive
„Sute de ani, Maramuresul a alimentat cu metale neferoase, cu aur in special, aceasta tara. In anul 1990, Centrala Minelor concentra 28.000 de angajati, acum nu mai sunt decat vreo 200. Dupa oprirea activitatii, acest judet a fost singurul caruia i s-a luat totul, fara sa i se dea ceva. Din pacate, noi ne-am oprit la extractie si prelucrare primara, lantul tehnologic fiind continuat in alte judete. Asa ca am ramas cu Statuia Minerului, cu Imnul Minerului si cu povestile cu piticii care umbla prin mina”, a subliniat Stefan Gonczi, doctor in economie.

Economistul maramuresean spune ca astazi, la cinci ani de la inchiderea minelor, costurile pentru repornirea activitatii in fostele mine din subteran sunt prohibitive. “Putem vorbi de pornirea mineritului, repornirea fiind o sintagma care ar trebui rostita cu mai multa atentie”, crede Gonczi.

In contextul situatiei bugetare actuale a Romaniei, si fostul primar al Baii Mari, Cristian Anghel, apreciaza ca sansele de repornire a mineritului maramuresean sunt reduse. “Nu stiu daca exista posibilitatea de accesa resurse financiare europene, in cadrul unei aplicatii privind cresterea numarului de locuri de munca”, a spus Anghel, convins ca ideea redeschiderii exploatatiilor miniere „este o provocare lansata initial de presedintele Traian Basescu, probabil in contextul Rosia Montana”.

Inchiderea minelor, pe intelesul tuturor
Restructurarea sectorului minier a inceput din 2000, in 2002, Compania Nationala a Metalelor Pretioase si Neferoase Remin SA ramanand cu doar 12.000 din cei aproape 30.000 de angajati cati avea in decembrie ’89.

Una dintre cele mai autorizate voci in materie de minerit este cea a lui Nicolae Dicu, care a lucrat in sistem aproape 40 de ani, inca din 1959. A condus compania Remin, a fost adjunctul ministrului Irimie Catargiu in ultimul guvern comunist, iar apoi a fost ministru al Minelor in primul guvern post-decembrist. Din 1998, dupa pensionare, Dicu a ramas ancorat in realitatile sistemului, fiind consultant de specialitate pentru diferite institutii ale statului.

„In 2006, s-a luat hotararea ca din 1 ianuarie 2007 sa fie inchise toate minele, cu exceptia celor de carbune, dar s-a lansat ideea concesionarii unor zacaminte din trei zone: Rosia Poieni, Moldova Noua si Baia Mare. In caietul de sarcini si in gandirea de atunci de concesionare, din zona Baia Mare au fost alese Cavnic, Baia Sprie, Turt si Flotatia Centrala. Insa documentatiile au fost extraordinar de pretentioase. Se pretindeau niste investitii de ecologizare, de functionare extraordinar de mari, care nu puteau sa fie sustinute de vreo firma. O singura activitate s-a concesionat, la Rosia Poieni, pentru ca era cel mai rentabil. Iar la Baia Mare n-a mai cumparat nimeni nici caietul de sarcini, nici nimic”, a explicat fostul ministru al Minelor, Nicolae Dicu.

Politicienii vremii au sustinut ca decizia inchiderii minelor necarbonifere a fost luata exclusiv pe criteriul european al renuntarii la subventionarea unui sistem economic nerentabil. Insa aceasta a fost aplicata generalizat, fara a avea la baza un studiu al rentabilitatii.
„Pe total, mineritul nu era rentabil, dar in sistemul general al statului era convenabil, pentru ca pe lantul productiei, in metalurgie si in prelucrarea metaleleor neferoase, devenea benefic. Eu, in ’92, am sustinut foarte mult sa facem o analiza de eficienta in care sa includem si returnarile. De pilda, daca produceam de 1.400 de lei si vindeam de 1.000, statul imi dadea o asa-zisa subventie de 400 de lei, dar de fapt era o creditare, pentru ca era returnata din platile de fiscalitate pe munca vie, impozitul pe salariu, TVA etc. Sigur, e o limita de creditare, deci analiza trebuia facuta, daca erau interesati cei care raspundeau de economia nationala sa o faca, pe zonele de rentabilitate pana la nivel de subventie returnabila si rentabilitate normala, ca erau zacaminte care puteau sa functioneze rentabil”, a mentionat fostul ministru Nicolae Dicu.

Actualul director general al Remin SA, Ovidiu Galca, spune ca in anii 2002-2004, compania primea subventii lunare de aproximativ 120 de miliarde de lei vechi. „Insa banii aceia intrau in judet, nu ramaneau in buzunarele minerilor, se duceau peste tot. Acum, nu se mai duc… In plus, pe langa industria miniera era dezvoltata pe orizontala o serie de alte mici industrii, asa ca atunci cand noi ne-am inchis, s-au inchis si altii”, spune Galca.

Surse din sistem sustin ca guvernul roman si-a facut calculele de rentabilitate economica pe cotatiile burselor internationale de nemetale din 2003, care aveau un nivel foarte scazut, iar in 2006, pentru a avea argumente in decizia fatala mineritului, nu au mai inlocuit cifrele, desi preturile la aur, argint si cupru erau semnificativ mai mari.

Apoi, factorii decizionali din sector au fost… ajutati sa urgenteze punerea in practica a deciziei, care a dus apoi si la funebrul sfarsit al metalurgiei romanesti. Insa, chiar si astazi, specialistii sustin ca in Maramures unele exploatari miniere ar fi putut sa-si continue activitatea, insa decizia a fost unilaterala: se inchide tot!

„Rentabil, nerentabil, inchidem tot!”
„Activitatea miniera, per ansamblu, a fost nerentabila, dar oare fiecare mina era nerentabila, sau nu?”, se intreaba economistul Stefan Gonczi. Dilema este risipita de fostul ministru al Minelor, Nicolae Dicu.

„Erau rentabile minele Cavnic, de departe, Baia Sprie, Turt si intr-o perioada a fost si Baiut. N-a fost niciodata rentabila, desi avea rezerve mari, dar greu prelucrabile, Baia Borsa. Dupa ’90, acolo s-a ajuns la costuri exagerat de mari, 9.000 de lei la 1.000 de lei, in mod normal imposibil de sustinut inclusiv de stat. Nu ca acolo oamenii n-ar fi lucrat, in Baia Borsa s-a lucrat mult si in conditii grele, dar zacamantul se prelucra greu si a avea o recuperare mica a metalelor din minereu”, a explicat Dicu.

Actualul director al Remin, Ovidiu Galca, mentioneaza ca in 2007 s-a incercat mentinerea in stare de functionare a unor mine cu potential, insa la Bucuresti s-a luat decizia inchiderii lor. „A existat dorinta companiei Remin de a supravietui cu patru exploatari miniere: Baia Sprie, Cavnic, Turt, Razoare, si implicit Uzina de Preparare – Flotatia Centrala. Din pacate, nu s-a mai reusit. Problema tehnica care a existat… nu s-a mai aprobat esalonarea datoriei la Electrica”, spune Galca.

Jefuitorii din spatele inchiderii minelor
Fostul ministru Nicolae Dicu a dezvaluit motivatia pentru care decidentii din guvern au facilitat grabirea prohodului mineritului maramuresean: exportul concentratului aurifer, fapt pus in practica printr-o strategie care aduce a subminare a economiei nationale, insa stearsa cu buretele uitarii de toti cei care ar trebui sa o cerceteze.

„S-au facut intentionat de multe greseli, pentru scopuri meschine, scopuri de imbogatire, si ele au inceput in primele luni din ’90, cand au venit firme straine, samsari straini, ii interesa aurul. N-a interesat pe nimeni in intervalul acesta sa concesioneze o mina. I-a interesat numai concentratele extrase, minereul extras, prelucrat si obtinut concentrate si valorificarea lor. Si le-au obtinut… asa s-a inchis si metalurgia in Baia Mare, pentru ca aceste concentrate romanesti au mers la export, cauzand pierderi reale foarte mari. Au fost furturi, efectiv. Si treburile astea s-au stiut foarte bine si pe timpul lui Roman si pe timpul lui Vacaroiu. Vacaroiu a si stopat niste actiuni din acestea, dar numai pe o perioada, ca pe urma s-au gasit solutii de ocolire, in loc de „export” s-a zis „procesare”. Daca ati vedea jocurile astea… Eu mai am documente cu aceste motivatii parsive prin care s-a mintit si s-a ocolit adevarul ca sa poata fi exportate concentratele miniere”, a dezvaluit Dicu.

Fostul ministru al Minelor spune ca la acea vreme Romania avea posibilitatea sa extraga aurul din acele concentrate, la Phoenix Baia Mare producandu-se lingouri de foarte buna calitate, apreciate pe plan mondial. „De treaba asta au stiut absolut toate guvernele si sunt partase la ceea ce s-a intamplat. Au stiut cam toti din Ministerul Industriei de atunci si chiar mai sus putin, la nivel de guvernanti! S-au infruptat din fructul asta al exportului de concentrate si al lichidarii mineritului”, a declarat Dicu.

Starea actuala a minelor inchise
La cinci ani dupa lichidarea mineritului, in contextual sugestiei prezidentiale de a-l redeschide pana la sfarsitul acestui an, radiografia situatiei minelor din Maramures arata sumbru.

„Cand s-a pornit procesul de inchidere a minelor, au fost numeroase delegatii romane in Marea Britanie, unde a fost pusa in practica o decizie similara. Ei, acolo, pe biroul sefului de mina, care era in subteran, dupa ani de zile de inactivitate, era caietul in care-si nota in fiecare zi evenimentele! Era prafuit, dar era acolo. Eu as vrea sa vad o singura mina din Maramures in care pot astazi sa intru. Eventual, sa fac speologie acvatica. In ce sa introducem tehnologia noua, in apa?”, a mentionat economistul Stefan Gonczi, convins ca „e posibila deschiderea activitatii miniere, dar nu in fostele mine”.

„Trebuie facute calcule economice privind costurile aferente deschiderii? Fiindca nu e vorba doar de mineritul in sine, ci si de structurile de mentenanta si infrastructurile care s-au distrus. Probabil ca o deschidere a activitatii miniere ar fi rentabila, tinand cont de potentialul aurifer si neferos al acestei zone si de preturile de pe bursa londoneza, insa costul pentru initierea unei asemenea activitati este enorm”, a precizat Gonczi.

In privinta atragerii unor potentiali investitori in minele inchise in urma cu cinci ani, fostul ministru Dicu e ferm: e imposibil. „Sunt inundate… Calea ferata, dupa ce a stat patru ani in ape acide, e terminata. Trebuie remontata, iar retelele de galerii din minele din Maramures sunt foarte lungi. Nu mai exista statii de pompe pentru evacuarea apelor, nu mai exista masini de extractie, nu mai exista flotatii, nu mai exista conducte – toate conductele de la flotatii la iazuri sunt vandute la fier vechi, sau au trecut granita tarii demult. Si atunci cine vine sa inceapa de sub 0? Daca ai avea un zacamant nou si incepi de la 0 ar fi firme care s-ar incumeta, daca potentialul rezervei geologice ar permite. Dar aici, unde trebuie s-o iei de sub 0, nu poate veni nimeni!”, a spus Dicu.

Directorul Remin, Ovidiu Galca, a explicat ce inseamna, practic, aceasta actiune de „inchidere, conservare si ecologizare a minelor”, pusa in parctica de cinci ani incoace. „Conform Legii minelor, conservarea se face in vederea inchiderii unitatilor miniere. Adica, ne-am retras, n-am mai pompat apele de mina, s-au acumulat in subteran. Sunt zone care poate ca ar reprezenta un interes economic, dar care trebuie asecate, iar asta se face cu bani multi si in timp. Toate utilajele care au fost prin galerii erau vechi de 30-40 de ani. Ce s-a putut, s-a recuperat, au fost casate si s-au valorificat, conform legii. Compania a incasat miliarde bune de lei din valorificarea fierului vechi. Nu va ascund ca in subteran au ramas cantitati impresionante de fier vechi, pentru ca recuperarea lor este foarte costisitoare si nerentabila economic”, a explicat directorul Remin.

Ce mine s-ar putea redeschide
In pofida dezastrului insurmontabil, specialistii maramureseni au incercat sa nominalizeze exploatatiile care ar putea fi redeschise, tinand cont de starea in care se afla acum respectivele mine si de zacamintele auro-argintifere si polimetalice care ar putea fi exploatate in contextul cresterii pretului acestora la bursele internationale.

„Poate ca in urma unor analize tehnico-economice pertinente, anumite zone ar prezenta un interes economic, dar e vorba de investitii mari. Mina Baia Sprie este mai usor accesibila, pentru ca evacuam si acum apele de mina pentru a proteja DN 18 si raul Sasar. In zona aceasta vestica a Baii Mari avem zacaminte auro-argintifere, dar sunt rezerve vechi, in epuizare – sa nu uitam ca exploatam de aici aur de sute de ani -, dar, in anumite conditii, s-ar putea exploata la Sasar zacamantul Borzas, pentru ca se afla deasupra orizontului de baza si n-ar necesita mari investitii. Apoi ar fi perimetrul Ghezuri de la Mina Turt – insa e o mina inundata, din pacate… Dar la toate acestea trebuie calculata investitia primara, un an sau chiar mai mult dureaza numai evacuarea de ape de mina...”, a declarat Ovidiu Galca.

Si fostul ministru Dicu a punctat zacamintele aurifere din judet, insa e sceptic in privinta vreunei mine care ar fi rentabila. „Zacaminte aurifere sunt la Baiut, la Brainer, dar e cantitate foarte mica si nu mai ai flotatie, nu mai ai nimica, deci acolo nu… Mai exista la Borsa, in zona superiora a Toroiagei, dar si acolo rezerva e foarte mica, sunt cateva sute de mii de tone de minereu cu 5-6 grame (n.r., de aur pe tona). Apoi ar mai fi Suiorul, dar acesta are un mare dezavantaj, minereul avand un continut mare de arsen e greu prelucrabil. In cel mai bun caz ar fi microcariera care apartinea candva de Transgold, in zona Baita. Asta ar putea fi redeschisa, daca ar functiona firma care a preluat Transgold, pentru prelucrarea iazului de la Flotatia Centrala si pentru prelucrarea piritelor arsenioase de Suior ar putea intra in exploatare si microcariera de la Baita-Nistru. Altceva nimic”, a precizat Nicolae Dicu.

„E propaganda si fals politic!”
O comisie speciala a Ministerului Economiei a fost deja in Baia Mare si a luat de la compania Remin datele pentru intocmirea studiului privind posibilitatea redeschiderii anumitor perimetre miniere din Maramures, iar raportul a fost inaintat prim-ministrului si presedintelui Romaniei si se asteapta decizia ca pe niste moaste ce ar desavarsi vreo minune in economia prabusita a judetului.

„Compania Remin se afla in insolventa, iar pentru noi ar fi o bula de oxigen ca anumite zone sa fie redeschise, chiar in promovarea planului de reorganizare, adica sa evitam intrarea in faliment. Pe de alta parte, nu putem sa ne-mbatam, sau sa-i imbatam pe altii cu apa rece, trebuie sa fim realisti, ce se poate se poate, ce nu se poate…”, a mentionat directorul Remin, Ovidiu Galca.

Economistul Stefan Gonczi crede ca ar trebui temperat elanul provocat de „redeschiderea minelor”. „Fara un proiect fundamentat din punct de vedere economic, doar aruncandu-se niste cuvinte, se poate cauza o a doua drama a minerilor. Prima drama au trait-o la inchiderea minelor”, a precizat Gonczi.

In schimb, fostul ministru Dicu e convins ca totul e doar un balon de sapun. „Aici e propaganda si fals politic! Problema este legata de punerea in exploatare a zacamantului de la Rosia Montana, cel mai mare zacamant de aur din Europa, foarte rentabil. Si atunci, ca sa fie liniste, au lansat ideea asta a redeschiderii minelor, locuri de munca, revigoram mineritul ca mineritul ne ajuta. Este imposibil in momentul de fata! Nu se poate face absolut nimic!”, a concluzionat Dicu.

Pe langa numeroasele legende despre oameni carora aurul le-a luat mintile, metalul pretios a fost folosit in scopuri curative, de peste 5.000 de ani, de la vechii egipteni din Alexandria incoace, acest tip de tratament fiind denumit “crisoterapie”. Printr-o analogie contemporana, redeschiderea mineritului in Maramures este o “crisoterapie propagandistica”. Din pacate.
Sursa: Catalin Vischi