Vezi VIDEO
Unul dintre putinele puncte de atractie ale municipiului Baia Mare, Gradina Zoologica, e la un pas sa fie inchis. In timp ce alte municipalitati se imprumuta de la forurile europene si se dau peste cap pentru a amenaja de la zero astfel de obiective publice, care, gestionate corespunzator, aduc bani seriosi la buget, alesii baimareni se intalnesc ca sa vada cum i-ar putea pune cruce si sa scape din cheltuieli. Ideea in jurul careia se vor invarti consilierii in sedinta de maine, 27 ianuarie, e aceea de a scapa, rand pe rand, de cele 28 specii de animale si de a pune punct unei istorii de sase decenii.
Autoritatile baimarene au stiut de ani de zile ca terenul pe care se afla Gradina Zoologica va trebui restituit vechiului proprietar si au cheltuit sume importante pentru a schita planuri de mutare a obiectivului in alte parti ale orasului. De planuri, ca si de bani s-a ales praful. Ulterior, au negociat o chirie “usturatoare”, de 14.400 lei pentru 980 metri patrati, iar in privinta intretinerii animalelor s-a uitat ca trebuie sa se faca investiti.
Gradina nu a respectat si nici nu respecta normele europene in vigoare, iar acum, avand in vedere proiectul de hotarare care va fi discutat in Consiliul Local, varianta acceptata pentru rezolvarea problemei ar fi inchiderea. Mai exact, se propune transformarea Gradinii Zoo intr-un centru de intretinere a animalelor salbatice, care sa incerce treptat sa le faca vant animalelor.
Eleonora Ghete are o idee – mutarea in Baia Sprie
Singura care mai crede intr-o minune este sefa de la Serviciul Public de Ambient Urban (SPAU), Eleonora Ghete. Ea spune ca inca se cauta solutii pentru continuarea activitatii.
“In proiectul de maine sper sa se aprobe si un studiu de fezabilitate pentru o noua Gradina Zoologica”, a declarat ea pentru eMaramures. Ghete recunoaste ca vechiul proiect, care viza mutarea gradinii pe strada Cerbului, deasupra Uzinei de Apa, nu este viabil. Probleme pune atat finantarea, de milioane de euro, cat si locul in sine, care nu este oportun data fiind apropierea de sursa de apa a urbei.
Sefa SPAU a aratat ca “mai exista si o idee legata de Baia Sprie”. Ea a declarat insa ca proiectul e mai complicat, avand in vedere ca “necesita parteneriate cu unitati administrativ-teritoriale din jur”.
Angajatii de la Zoo asteapta sa cada “bomba”
La Gradina Zoologica, cei noua angajati asteapta decizia consilierilor locali Administratorul Adin Miclaus spune ca inchiderea obiectivului va insemna o pierdere si pentru cei circa 30.000 de vizitatori care vin anual sa vada animalele din custile de pe Dealul Florilor.
“Normal ca m-am atasat foarte tare de animale, avand in vedere ca am lucrat zilnic cu ele. Normal ca mi-ar parea rau, mai ales pentru vizitatori, in mare parte copii, care vin sambata si duminica”, declara Miclaus.
Si ceilalti angajati privesc cu nostalgie la anii in care Gradina Zoologica nu se afla sub “securea” autoritatilor fortate sa faca economie. “Acum 19 ani, cand s-a facut voliera pentru lei, din neglijenta unui coleg, a ramas o trapa deschisa si a iesit leul pe alee. Am fost activi, nu a trebuit sa chemam pompierii, l-am ademenit cu mancare si a intrat singur in cusca, cu ajutorul nostru”, a povestit Maria Tineghe, o angajata.
Un alt salariat, Dan Salajan, a relatat ca i-a ramas in minte mistretul “Pumba”: “L-am primit cand era foarte micut. Era ca un caine. Umbla dupa noi, se juca cu noi… A fost un animal dragut si este si acum, cu care puteam sa ne jucam mai mult”.
Atat “Pumba”, cat lupii sau ursul “Baloo” ar putea fi achizitionati de alte gradini din tara, insa deocamdata nu ii vrea nimeni. Oricum, sansele ca gradina sa fie sustinuta pe mai departe si dezvoltata sunt egale cu zero, in conditiile in care municipalitatea se plange continuu de lipsa fondurilor, iar proiectele intocmite se dovedesc o pierdere de timp si bani.
Sursa: Catalin Tineghe