Vezi VIDEO
Lucrarile la reteaua de apa din localitatea Baita, apartinatoare orasului Tautii Magheraus, au bagat zazanie intre localnici dupa ce unii au beneficiat in mod gratuit de aductiunea apei pana la limita proprietatii, in timp ce altii au platit din buzunarul propriu pentru aceeasi lucrare. Cei care nu au beneficiat de gratuitate sunt acum nemultumiti si isi cer ca banii dati sa le fie scazuti din facturile la apa. Primaria Tautii Magheraus a fost acuzata ca face separatisme, in vreme ce autoritatile locale se justifica, spunand ca nu au mai avut fonduri si ca in locul banilor publici au continuat lucrarile pe cei ai cetatenilor.
Printr-o hotarare a Consiliului Local Tautii Magheraus, localnicii din Baita urmau sa beneficieze in mod gratuit de aductiunea retelei de apa pana la limita proprietatilor lor, urmand ca de acolo sa suporte fiecare costul bransamentului. Hotararea a fost incalcata insa, iar unii dintre oameni s-au trezit in situatia de a scoate banii si pentru conducta de dinainte de bransament, care trebuia trasa din reteaua principala. Problemele au aparut pentru ca primaria nu si-a facut calcule potrivite si a ramas doar cu fondurile pentru continuarea introducerii retelei principale de apa in Baita. De gratuiti nu a mai putut fi vorba in aceste conditii, astfel incat cetatenii s-au revoltat.
“La altii pe gratis si la noi… Am impresia ca ei ne cred mai prosti, probabil”, a spus Radu Hotea, un localnic din Baita. Un altul, Ioan Matei, a spus ca “si daca platim, sa se tina cont la consumul de apa si pana cand ajungi la suma respectiva sa nu platim nimic”.
Primarul din Tautii Magheraus spune ca a fost decizia oamenilor de a se bransa la reteaua de apa in conditiile date, fiindca daca ar mai fi avut rabdare ar fi beneficiat si ei de gratuitate. Tot el recunoaste ca anul acesta consiliul local nu ar fi avut banii disponibili pentru acest lucru. “Sfatul meu este sa mai aiba un pic de rabdare si va beneficia fiecare cetatean de gratuitate conform hotararii de consiliu local. Ne vom grabi sa terminam cu extinderea la Baita”, a declarat Anton Ardelean, primarul din Tautii Magheraus.
Localnicii spun ca pe langa faptul ca au trebuit sa plateasca ei aductiunea, firmele care le-au facut lucrarea nu le-au eliberat chitanta pentru sumele pe care le-au achitat. In functie de distanta de la reteaua principala, cei care s-au bransat la reteaua de apa au terbuit sa plateasca sume intre 300 si 1.500 lei.
Sursa: Andrei Gherghel