Vezi VIDEO
Hotii de fier vechi au dat navala in zona unde odinioara se afla cladirea fostei fabrici Faimar. Imobilul a fost demolat pentru a face loc unui magazin de materiale de constructii si amenajari interioare. Deseurile care au rezultat in urma daramarii sediului Faimar nu vor fi transportate din perimetru pana cand firma constructoare nu va intra in posesia avizului de mediu, au stabilit reprezentantii Garzii de Mediu Maramures, astfel ca in zona misuna „scormonitorii” de fier vechi.
Dotati cu tarnacoape, lopeti si carute, tiganii au profitat de daramarea fostei fabrici Faimar, incercand sa fure cam tot ce se poate valorifica la fier vechi. Hotii si-au desfasurat activitatea fara probleme, desi la cativa pasi se aflau chiar reprezentantii unei firme de paza.
Zilele trecute s-a decis blocarea transportarii deseurilor de la locul demolarii fostei fabrici, dupa ce comisarii de mediu au constatat ca daramarea cladirii s-a facut fara avizul de mediu necesar. Prin urmare, firma constructoare s-a ales cu o amenda de 60.000 lei.
Pe locul fostei societati Faimar se va ridica un magazin de materiale de constructii si amenajari interioare, pentru a carui deschidere s-ar putea cheltui peste 9 milioane euro.
Sursa: Camelia Tocaci