Începând din luna octombrie, la Centrul Multifuncțional „Rivulus Pueris” din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, se vor relua cursurile de limba engleză destinate seniorilor băimăreni. Cursurile vor fi structurate pe două grupe, respectiv începători și avansați, astfel încât să fie potrivite atât pentru cei care vor începe să învețe noțiuni de bază cât și pentru vârstnicii care au mai participat la cursuri și au ajuns la nivelul de a fixa noțiuni cunoscute.
Aceste cursuri au venit ca răspuns la solicitările bunicilor băimăreni care doresc să înveţe limba engleză pentru a se descurca atunci când utilizează calculatorul și internetul, în călătorii sau chiar pentru a-și ajuta nepoții la efectuarea temelor școlare. De asemenea, dezvoltarea abilităților lingvistice în rândul vârstnicilor contribuie la integrarea socială și menținerea activă a acestora.
Așadar, seniorii băimăreni care doresc să se înscrie la cursurile de limba engleză susținute de prof. Florina Kelner sunt așteptați începând de luni, 16 septembrie, la Centrul Social Multifuncțional „Rivulus Pueris”, situat pe str. Ioan Slavici nr. 1B sau să apeleze numărul de telefon: 0262-424143.
Am rămas cu povestea la pioneze! Vorbeam de șubrezimea sistemului politic și administrativ maramureșean! O șubrezime accentuată în ultimele luni,...
Citeste mai mult