Vezi VIDEO
Oficialii Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) Maramures iau la control, incepand din aceasta saptamana, terenurile agricole din judet pentru a verifica daca masuratorile realizate in anii trecuti coincid cu suprafetele declarate de taranii care beneficiaza de subventii de la stat. Reprezentantii APIA au cerut sprijinul secretarilor primariilor din judet pentru eliberarea documentelor pe proprietate, conforme cu registrul agricol, urmand ca aceste informatii sa fie comparate cu datele din teren ce urmeaza sa fie colectate.
Verificarile incep maine, 15 martie, in comuna Miresu Mare. Reprezentantii APIA Maramures au precizat ca aceste controale sunt necesare in tot judetul, in conditiile in care foarte multe suprafete din declaratiile taranilor nu coincid cu realitatea din teren, iar oamenii risca sa fie penalizati.
„Facem o actiune de testare a acestei proceduri, la nivel de UAT (unitate administrativ-teritoriala) Miresu Mare. Scopul este acela de a amplasa corect parcelele agricole in cadrul blocurilor fizice pentru ca fermierii sa poate beneficia de sprijin financiar, fara a fi penalizati. Am venit cu aceasta propunere pentru ca am constatat din verificari si experienta, ca acele identificari sunt destul de gresit amplasate. Am facut o evaluare si in cadrul a patru UAT-uri si sase blocuri fizice si avem amplasare corecta de doar 20% pe parcele. Asta denota o necunoastere foarte buna a blocurilor”, a declarat Ioan Branzei, director adjunct al APIA Maramures.
Secretarii primariilor din judet, care au fost solicitati pentru eliberarea documentelor de proprietate, nu s-au aratat incantati de noua modalitate de lucru pe care vor specialistii agricoli sa o puna in practica.
“Era foarte normal ca aceasta baza de date sa devina oficiala. Dar de ce nu se poate preda aceasta baza de date pe fiecare UAT? Sa stiti ca nu vor corespunde suprafetele, pentru ca noi am incercat si sunt deja probleme… Se pot interpreta datele. Tot ceea ce se cere figureaza in registrul agricol in 2011-2012, dar pentru exactitate ar trebui specificat doar pentru 2012, pentru ca in timp mai intervin modificari”, a declarat Dana Both, secretarul Primariei Somcuta Mare.
Chiar si fostul subprefect Gyongyike Bondi le-a atras atentia reprezentantilor APIA sa aiba grija la modul in care vor face masuratorile, pentru ca delimitarea parcelelor ar putea deveni mar al discordiei intre oameni.
“Oamenii au terenuri in alte comune, plus comunele nou-infiintate, plus ca mai avem comune care au divergente la limita de hotar, deci vor aparea multe probleme”, a precizat fostul subprefect.
Reprezentantii APIA au atras atentia ca documentele de proprietate pe terenuri se vor elibera pe propria raspundere a responsabililor din unitatile administrativ-teritoriale.
Sursa: Anca Popescu