Comisar din cadrul ITPF Sighet, demis din funcția de Șef serviciu ca urmare a unor nereguli în cadrul examenului de numire

În cursul săptămânii trecute, comisarul Ivașcu Ioan a fost demis de către IGPFR București din funcția de şef Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracționalităţii Transfrontaliere ca urmare a unor nereguli sesizate în cadrul concursului pentru ocuparea postului respectiv.

Concursul s-a derulat în cursul lunii iulie 2019, fiind câștigat de către comisarul Ivașcu Ioan. Surse din interiorul ITPF Sighet arată că acesta ar fi cumnatul șefului ITPF Sighet.

ITPF Sighet a emis un punct de vedere oficial pe acest subiect, pe care îl redăm în integralitate:

„În luna iulie 2019, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a organizat concurs pentru ocuparea unui postului vacant de şef Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere, conform prevederilor Legii 360 / 2002 privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

În urma unor verificări, au reieşit unele aspecte neconforme în privinţa echivalării studiilor unuia dintre candidaţi.

Astfel, s-a dispus invalidarea concursului, în conformitate cu prevederile OMAI 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale MAI”.

sighet247.ro

Stirea urmatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni de folosire si Politica de Confidentialitate.

Bloguri eMM recente