Vezi VIDEO
La preturi cuprinse intre 15 si 16 lei kilogramul sunt vanduti, in acest an, mieii in targurile din Maramures. Comerciantii se plang doar ca animalele sunt mai putine si mai mici ca anul trecut, caci de musterii nu duc lipsa. Acest lucru le-a permis insa producatorilor sa creasca preturile, comparativ cu 2011, cand mielul in viu se dadea cu maximum 12 lei pe kilogram. Baimarenii care s-au aflat astazi, 5 aprilie, in Piata Obor au marturisit ca au pus bani la ciorap in asteptarea Pastilor, pentru ca sarbatorile nu sunt… sarbatori fara carne de miel pe masa.
In ciuda preturilor majorate, comertul in Piata Obor din municipiul resedinta de judet a mers nesperat de bine, sustin producatorii, care, in doar cateva ore, au vandut cateva zeci de miei. Taranii care si-au adus animalele in targ sustin ca, daca vanzarea va merge la ca si astazi, saptamana viitoare nu vor mai avea miei de dat.
„15 lei este kilogramul, dar se mai negociaza. Stiti cum e clientul… si 20 de lei costa taiatul. Se vand peste 1.000, numa’ sa ai de unde, ca nu prea sunt miei…Sunt cumparatori, dar nu sunt miei„, a declarat unul dintre macelari.
„Merge destul de bine vanzarea. 18 am adus si am dat vreo 10. Pe saptamana viitoare nu stiu daca imi mai raman. La 8 kilograme, nu stiu daca se merita sa mai aduc”, a declarat un comerciant din judetul Salaj.
Desi cumparatorii stramba din nas la preturile afisate de comercianti, oamenii sustin ca nu pot sa renunte la mielul de pe masa de Pasti si prefera sa stranga cureaua in lunile care urmeaza.
„E foarte scump! Mieii sunt buni, dar putini. Am platit pentru miel 196 de lei, mai mult decat anul trecut, dar, in orice caz, sunt foarte buni”, a spus unul dintre cumparatori.
„As cumpara, da’ e 15-16 lei, e enorm. Nici eu nu stiu daca sa cumpar. Ca la o pensie de 460 pot sa cumpar un miel de 220 de lei? Cred ca o sa astept sa vad daca scade, ca poate mai lasa din pret, ca asa, acuma, mai mult platesc aici ca la magazin”, a declarat Rozalia Robotin, un alt cumparator.
Sunt tarani care au marturisit ca au furat startul la comertul cu miei, ramanand cu putine animale, iar asta pentru ca au inceput sa le vanda chiar din batatura, la preturi mai mici decat in targ.
„Pe saptamana viitoare nu oi mai avea ce vinde, ca nu mi-o mai ramas. Or venit oamenii acasa, ca de acolo i-am dat cu 12 lei. Era mai convenabil asa, ca nu mai cheltui si eu si transportul si crotalu’. Mai valabil era la 12 lei kilu’, de acasa „, a declarat Vasile Ciocan, un cioban din Berchezoaia.
In macelarii si supermarketuri, carnea de miel se vinde la preturi cuprinse intre 20 si 30 de lei, in carcasa.
Sursa: Anca Popescu