Într-un editorial pentru România Curată, președintele Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi vorbește despre tragicul eveniment de la Institutul Matei Balș din Capitală, unde 8 persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite și transportate la alte spitale din București.
Pippidi îl taxează pe Vlad Voiculescu, actualul ministru al Sănătății, despre care spune că nu cunoaște adevăratele probleme din sistemul sanitar românesc. „Vlad Voiculescu a fost bun să facă două filme documentare despre ce a făcut el în viață, și cu asta expertiza lui se încheie, nu are idee ce e un spital românesc”, spune aceasta.
Redăm articolul semnat de Alina Mungiu Pippidi:
„Spitalele nu au căldură dintr-un motiv mult mai mare decît ele
Nu am fost acasă din luna august, dar știu sigur că acest an va fi ca și celelalte: am să plătesc căldura la București, unde nu a locuit nimeni, mai mult ca la Berlin, unde am stat și toată iarna și a fost și mult mai frig. Altfel nu se poate, pentru că deși blocul nostru din Romană are centrală proprie și nu depindem de RADET nu are termostate și nici contorizare – așa s-au hotărît vecinii ca să se plătească în continuare ca în comunism, după metri pătrați și nu după consum, deci nu are rost să punem contoar și evident nici termostat. Centrala e antică – chiar dacă închid toate caloriferele la etajul 1 tot prea cald e și sus la patru nu le ajunge apa caldă. După consolidarea pentru bulina roșie oameni săraci nu au mai rămas cu noi – doar firme și chiriași cu bani – dar filosofia nu s-a schimbat, că la fel ca și cu coada românul nu se îndură să se despartă de comunism nici cînd penuriile au dispărut și profită de orice ocazie să se asigure nu că el trăiește prosper și autonom, ci că nimeni nu e cumva mai autonom și mai prosper decît el.
Am așteptat vreo cîteva zile să pună cineva degetul pe rană la povestea de la Matei Balș, dar văd că nu se întîmplă. Nu mă mir: Vlad Voiculescu a fost bun să facă două filme documentare despre ce a făcut el în viață, și cu asta expertiza lui se încheie, nu are idee ce e un spital românesc. Nici cunoștințele mele nu se măsoară cu ale celor care lucrează acolo, dar eu am măcar o perspectivă, pentru că am lucrat ani de zile în spitale românești, și în frig, și știu ce comportamente de apărare s-au dezvoltat la pacienți și la personal. O să le iau pe rînd.
„De ce nu încurajăm fiecare agent economic și asociațiile de proprietari să își ia soarta în mîini?”
Mai întîi, colectivismul, ca la mine la bloc. Nu mai e ca pe vremea studenției mele cînd se puneau aeroterme la chirurgie că înghețau degetele chirurgilor și pacienții făceau pneumonie, pe atunci Ceaușescu plătea datoria externă a României, azi nici vorbă de așa ceva. Nu e nici o scuză că spitalele nu au autonomie energetică deplină (pe vremea mea, numai terapia intensivă avea un generator, care le era de altfel indispensabil să le meargă aparatele, că în anii optzeci erau și momente de doar opt ore de curent pe zi, noroc că nu aveam medicamente de ținut în frigider, că la laboratoare, unde aveau țesuturi puse la înghețat, era nenorocire). Suntem în anul 2021, si în fiecare salon, în fiecare laborator, în fiecare morgă, și fiecare bloc operator trebuie să existe un termostat care să regleze la cît e optimal acolo. De ce nu au spitalele centrale proprii, și depind de RADET (de ce mai există RADET și de ce din banii de energie verde nu îl aruncăm în aer să schimbăm în fine Bucureștiul, oraș cu mult soare, care are alternative infinite la țevi cîrpite și colectivism fără frontiere? De ce nu încurajăm fiecare agent economic și asociațiile de proprietari să își ia soarta în mîini și am preferat ani de zile să lăsăm spitalele dependente de sisteme centrale și neperformante, iar blocurile să le anvelopăm pe bani publici, ca să încurajăm dependența oamenilor de stat?
Doi, laxismul față de reguli, aceeași cultură ca sub comunism. Nu avea cum să dispară, pentru că niciodată statul nu s-a raționalizat pe deplin. Am rămas la ideea că statul ne dă reguli idioate iar noi le corectăm prin neaplicare. Nu e căldură, asta crează justificarea să ne descurcăm fiecare. Nu sunt vaccinuri destule, la fel. Benzina și mîncarea sunt azi berechet, atunci erau la fel de greu de găsit. Scapă fiecare cum poate, asta înseamnă că nimeni nu știe ce face fiecare. O asemenea lume scapă oricărui control. Nici cel comunist, care era drastic, nu a mai făcut față la un moment dat, că nu avea cum. În anul 1989 aproape nimeni nu mai plătea cotizația de partid. Prinde dracul, scoate-i ochii! Îl țin minte și acum pe colegul meu Ghiocel cînd i-a strigat colegului meu medicinist, Ciprian R, care umbla să strîngă cotizația prin curtea universității, plină de lume: mai amînă, bă, că poate n-o să mai fie nevoie! Asta era vara 1989. Nu mai făceau față. Iar controlul social de azi nu se compară, azi e anarhie totală.
Trei, neglijarea perpetuă și în consecință funcționarea veșnic la parametri suboptimali a tot ce e tehnică în domeniul sanitar, deși au căzut avioane de salvare prin decor. În De ce nu iau românii Nobel am povestit noaptea de Crăciun 1989, cînd singură la 25 de ani într-un spital cu peste 300 de bolnavi am pierdut un caz grav pentru că s-a defectat un tub de oxigen. Robinetul s-a blocat! Asistenta de gardă și cu mine, rezidenta (unicul medic) de gardă am tras și de tub, și de bolnav cît am putut noi! La Terapie Intensivă cînd i-am sunat să le cer un tub împrumut m-au întrebat de diagnostic și vîrstă și cînd, din naivitate, le-am spus au hotărît că mai bine îl păstrează pentru cazurile lor cu perspective de viață mai bune. După ce totul s-a terminat și bolnavii au aprins lumînări am avut răgazul să cobor în triajul de la urgență să mă plîng doctorului de acolo sau să plîng pur și simplu și am dat de cum am intrat de tehnicianul care nu ne răspunsese la telefon toată noaptea, stătea acolo de patru ore ca să vadă filmul execuției lui Ceaușescu. Spitalul – care avea trei clinici de chirurgie, trei de medicală, endocrinologie, dermatologie și morgă – avea un singur tehnician de gardă, ăsta care ar fi trebuit să îmi rezolve tubul sau să îmi găsească altul, și atîta minte avea el. Dar parcă era vina lui? Cît era plătit? Și era vina lui că ditamai clinica avea un singur tub de oxigen, și acela din filme cu al doilea război mondial? După 1989 s-au primit echipamente de la ajutoare sau s-au cumpărat, dar niciodată România nu a investit în personal tehnic, și femeile de la Balș s-au descurcat singure să-și taie curentul și oxigenul, că nu avea cine. Autorizație de incendiu? Băi, voi sunteți nebuni, cîte din centrele de vaccinare pe care Voiculescu ăsta le-a pus să se deschidă pe declarație pe proprie răspundere, exact ca la Colectiv, au asemenea autorizație? Și absența autorizației e problema, sau absența unui personal specializat care să instaleze ATI-ul ținînd seama de pericol, să întrețină și să controleze periodic? Unde sunt școlile care produc personal tehnic pentru sectorul sanitar? Cine s-a preocupat ultima dată de formarea și plata acestor oameni, ca și de numărul lor?
Cică o să construiți spitale. Păi degeaba le construiți, dacă atîta înțelegeți, Balș nu e, cum era spitalul meu, o relicvă din secolul XIX. Orice guvern nou, ca și orice spital nou, cum vine se pune în priza improvizată legată de centrala moștenită din comunism și deschide ușa aceleiași culturi dintotdeauna. Și atunci cînd iese fum dă mereu vina pe portar, pe manager, pe orice țap ispășitor care are mai puține relații și poate fi dat la haită să-l sfîșie, ca să nu se schimbe nimic”, scrie Pippidi.
