Fostul director al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a promis sa plateasca o cautiune de un milion de dolari si sa ramana in Mahattan in schimbul eliberarii, dar risca in continuare sa fie inculpat pentru infractiuni de natura sexuala de justitia americana, relateaza AFP.
Avocatii lui Strauss-Kahn urmeaza sa ceara din nou, astazi, 19 mai, justitiei statului New York sa il elibereze conditionat pe clientul lor dupa un prim esec luni. Potrivit cererii Curtii Supreme a statului New York, difuzata miercuri seara pe site-ul de Internet al New York Times, Strauss-Kahn propune sa plateasca o cautiune de un milion de dolari, sa ramana intr-o resedinta din Manhattan 24 de ore din 24 si sa fie „supravegheat electronic”.
Cererea se sprijina, in plus, pe legaturile cu sotia sa, jurnalista franco-americana Anne Sinclair si cu fiica sa Camille, care studiaza la Universitatea Columbia si are resedinta „permanenta” in Upper West Side din Manhattan, pentru a-si demonstra legaturile cu Statele Unite.
Documentul nu precizeaza daca resedinta din Manhattan in care va ramane in caz de eliberare conditionata este cea a fiicei sale Camille.
Avocatii lui Strauss-Kahn apreciaza, de altfel, ca acesta din urma are „resurse financiare suficiente” pentru a plati cautiunea propusa. Cererea se refera in acest sens la o proprietate a cuplului din Washignton, inscrisa pe numele lui Anne Sinclair si a carei valoare este estimata la patru milioane de dolari.
Strauss-Kahn si-a predat deja pasaportul justitiei americane si a promis sa predea si documentul sau de calatorie de la ONU autoritatilor, pentru a dovedi ca nu va parasi teritoriul american in timpul procedurilor judiciare, continua documentul.
Barbatul, in varsta de 62 de ani, incarcerat de luni seara la inchisoarea Rikers in baza acuzatiilor de infractiune de natura sexuala comisa la hotelul Sofitel din Manhattan impotriva unei cameriste originare din Guineea, a promis, de asemenea, sa se prezinte in fata Curtii de fiecare data cand i se va cere.
Dominique Strauss-Kahn este vizat de sapte capete de acuzare, in special tentativa de viol si sechestrare de persoane. Camera de acuzare – grand jury – din New York urmeaza sa decida vineri, la o zi de la audierea pentru eliberarea sa conditionata, daca il va inculpa sau nu.
„Regula este sa se stie daca exista un motiv rezonabil pentru a crede ca a fost comisa o infractiune. Daca ea (camerista, n.red.) depune marturie in fata grand jury si sustine ca el (Dominique Strauss-Kahn) a agresat-o sau a incercat sa o violeze, atunci este rezonabil sa se creada ca a fost comisa o infractiune”, a explicat pentru AFP Randolph Jonakait, profesor la New York Law School.
Reclamanta a depus marturie miercuri in fata juratilor, a declarat avocatul ei.
„Ma astept ca grand jury sa completeze capetele de acuzare vineri si sa fie date publicitatii. Ca regula generala, cand procurorul prezinta dosarul in fata grand jury, acesta din urma pronunta inculparea. Acest lucru se intampla in majoritatea cazurilor”, subliniaza Jonakait.
Daca va fi inculpat, Strauss-Kahn va pleda nevinovat. Ulterior se va deschide un proces in decurs de trei pana la 12 luni, urmand ca acuzatul sa fie in continuare detinut sau pus in libertate conditionata, subliniaza el. „Iar trei luni ar fi intr-adevar un termen foarte scurt”, a afirmat el.
Avocatii celor doua parti pot, de asemenea, ajunge pana vineri la un acord pentru a evita organizarea unui proces impotriva lui Strauss-Kahn, considerat un potential candidat al Partidului Socialist francez la alegerile prezidentiale din 2012 inainte de izbucnirea acestui scandal.
Sursa: Mediafax