Regimul termic va rămâne destul de ridicat pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce ar putea ajunge chiar şi la 10 grade Celsius în unele regiuni, în timp ce precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi...
Citeste mai multRegimul termic va rămâne destul de ridicat pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce ar putea ajunge chiar şi la 10 grade Celsius în unele regiuni, în timp ce precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi...
Citeste mai multMiercuri, 15 ianuarie, de la ora 13.00, la Fondul Documentar al Academiei Române, pentru a marca cei 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” organizează dezbaterea “Locul lui Mihai...
Citeste mai multJoi, 16 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va prezida Ședința anuală cu protoiereii celor opt Protopopiate ale Eparhiei la Centrul Eparhial din Baia Mare. Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte IUSTIN,...
Citeste mai multLovitură de teatru! Una dintre cele mai importante bănci din România nu a plătit nicio pensie românilor, în condițiile în care ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, sâmbătă, că „băncile au făcut plățile pensiilor” și...
Citeste mai multDouă persoane au murit şi alte şapte au fost rănite, luni, într-un accident rutier în judeţul Dolj, în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul s-ar fi produs după ce o maşină a intrat într-o...
Citeste mai multSchimbarea pe criterii politice a inspectorilor școlari “încalcă spiritul proiectului ‘România educată'”, spun sindicaliștii din Iași, care îi cer președintelui Klaus Iohannis să intervină “la nivelul Executivului pentru ca în învățământ să fie promovată depolitizarea”....
Citeste mai multMedicii au stabilit cauza morţii Cristinei Ţopescu. Nu a fost găsit niciun bilet de adio pe care jurnalista să-l fi lăsat. Decesul a survenit cu aproximativ trei săptămâni în urmă. Trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu...
Citeste mai multMinistrul de Interne Marcel Vela a anunţat că vrea să reorganizeze instituţia, iar şeful Poliţiei Române le-a cerut subalternilor să propună schimbări până mâine. Sindicaliştii se plâng că timpul e prea scurt pentru a veni...
Citeste mai multJurnalista Adina Anghelescu a declarat la Antena3, citând surse din anchetă, că nu s a putut stabilii cauza morţii Cristinei Ţopescu, pentru că "era într-o stare avansată de putrefacţie". "S-a efectuat autopsia de către medicul...
Citeste mai multCarosabilul este curat și umed pe toate sectoarele de drumuri naționale, cu excepția DN18, în Pasul Prislop, unde este parțial umed. Cer parțial acoperit, vânt liniștit. Vizibilitatea este redusă de ceață, sub 100 de metri,...
Citeste mai multDiminețile încep cu informații, dialoguri și voie bună la Radio eMaramureș, prin emisiunea „Matinalul eMaramureș – Vorbe la răsărit”, difuzată...
Citeste mai mult© 2020 eMaramures. Toate drepturile rezervate.