Nu e nicio noutate dacă spun că de câțiva ani presa din România nu mai este credibilă. Cea scrisă (tipărită) a decedat, i s-a cântat prohodul. Au rămas televiziunile, radiourile și o mulțime de surse de exprimare în on-line, de la ziare, rețele sociale, podcasturi, bloguri și multe alte drăcovenii.
Cum e la nivel național, așa e și la cel local, cu mențiunea că aici e mult mai ușor de identificat relația dintre jurnaliști, politicieni sau oameni de afaceri. Cititorii, privitorii sau ascultătorii înțeleg fără prea mari eforturi de ce se ceartă și se împacă la foc automat. Știu, s-au convins în timp că un jurnalist susține pe toate căile un politician, un partid sau o firmă atâta timp cât primește solda promisă.
Dacă nu o primește, din varii motive, devine automat cel mai mare dușman al celor care l-au „hrănit” până mai ieri. De la o vreme, după negocieri, intervenții ale interpușilor interesați, ale cunoscuților, se împacă. Apoi se ceartă din nou. Tot pentru bani. Spectacolul oferit de circari nu are final.
Ziariștii și-au pierdut credibilitatea, se vând pe nimic, politicienii se distrează pe seama lor și, când cred de cuviință, le mai aruncă un pumn de grăunțe, să aibă ce ciuguli. Cititorii, privitorii, ascultătorii nu mai știu ce să creadă. „Războiul” de fațadă îi bulversează. Cunoscătorii, sunt destui printre cetățeni, au ajuns să nu mai dea doi bani pe presă. O situație greu de acceptat, imposibil de crezut în urmă cu câțiva ani. Ce se poate, dacă se mai poate face ceva?
Tabloul descris este real, oamenii îl privesc zilnic, observă, văd ce se întâmplă mai ales în presa locală. Necazul e că nu mai vorbim doar despre câteva cazuri izolate, ci despre un mecanism care s-a consolidat în timp, s-a generalizat, aproape toți practicanții pe tărâmul (dez)informării gândesc și se comportă la fel.
Cum s-a ajuns aici? În primul rând, prin dependența financiară. Multe instituții de presă locale nu mai reușesc să se susțină din vânzări, abonamente sau publicitate privată. În aceste condiții, supraviețuirea lor ajunge să depindă de contracte cu autoritățile locale, de publicitate plătită de partide sau de oameni de afaceri apropiați de administrație. Presa locală din România este considerată de numeroși cercetători drept una dintre cele mai vulnerabile componente ale spațiului mediatic.
În al doilea rând, s-a produs o confuzie între jurnalism și propagandă. În ultimii ani, au fost semnalate în mod repetat contracte netransparente între partide, instituții media sau jurnaliști „independenți”, prin care s-au cumpărat spații de promovare și bunăvoință editorială. Unele analize vorbesc chiar despre clauze de confidențialitate care au împiedicat publicul să afle cine finanțează anumite campanii de presă.
În al treilea rând, s-a schimbat și comportamentul publicului. Oamenii nu mai cumpără ziare, iar presa scrisă aproape a dispărut. Publicitatea s-a mutat pe internet și pe rețelele sociale. În multe localități, redacțiile au rămas fără resurse și fără jurnaliști experimentați.
Consecința este că astăzi, mulți cetățeni nu mai disting între un articol jurnalistic și un material comandat. Datele sunt grăitoare. În 2026, doar 23% dintre români declarau că au încredere în presă, una dintre cele mai scăzute cote din Europa. În 2025, nivelul era de 26%, iar în 2024, de 27%. Tendința este descendentă și durează de ani de zile.
Mai grav este că această neîncredere îi afectează și pe jurnaliștii onești. Există încă redacții și jurnaliști care își fac meseria cu profesionalism, însă ei ajung să plătească prețul greșelilor întregului sistem.
Se mai poate face ceva? Da, dar nu există soluții rapide. Deocamdată singura variantă pe care fiecare cetățean o poate aplica imediat este verificarea informațiilor din mai multe surse. Asta în cazul în care nu nimerește pe sursele care au stat la baza dezinformării…
Paradoxal, poate că cea mai mare pedeapsă pentru presa lipsită de credibilitate nu vine din partea politicienilor, ci din partea publicului. În momentul în care oamenii nu mai citesc, nu mai privesc și nu mai cred, influența unei publicații, indiferent de ce nivel, se prăbușește.
Din păcate, în multe orașe mici și mijlocii, inclusiv în Maramureș, cetățenii cunosc foarte bine cine se ceartă astăzi și cine se împacă mâine. Iar când aceste schimbări se repetă la nesfârșit, concluzia devine inevitabilă: conflictul nu mai este perceput ca o luptă pentru adevăr, ci ca o simplă negociere a intereselor.
Poate că cea mai tristă constatare este alta. În urmă cu câteva decenii, presa era considerată „câinele de pază al democrației”. Astăzi, mulți oameni o privesc cu suspiciune și își pun aceeași întrebare: pe cine mai putem crede?
PS. După tabloul expus îmi permit să vă atenționez că atunci când vedeți vreun jurnalist local, „independent” nevoie mare, că atacă pe cineva din politică, administrație sau mediul de afaceri făcând spume la gură, cu ochi bulbucați ce dau să sară din orbite, împroșcând cu salivă microfonul sau camera, nu mușcați momeala. E doar o răfuială de moment, un „contract vorbit” nerespectat, e despre bani, excursii, sacoșe burdușite cu bunuri (mai ales alimentare), un aranjament legat de o angajare la stat a cuiva apropiat și alte toate cele…
– Servicii de creare site web
