Castigatorii licitatiei pentru reabilitarea DN 18, intre Baia Mare si Iacobeni, sunt trei firme care fac parte din consortii din Grecia, Italia si Israel. Cele trei tronsoane de pe DN 18 vor fi reabilitate cu aproape 659 de milioane de lei, cu 144 de milioane de lei mai putin decat evaluarea facuta de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. Tronsonul Sighetu Marmatiei – Moisei va fi reabilitat de cea mai mare firma de constructii a miliardarului bacauan Dorinel Umbrarescu, supranumit „Regele asfaltului”.
Reabilitarea Drumului National 18 Baia Mare – Iacobeni va fi facutat de trei companii care fac parte din consortii cu sediile in Grecia, Italia si Cipru. Cea de-a doua este controlata de miliardarul bacauan Dorinel Umbrarescu, iar ultima apartine unor investitori din Israel. In total, cele trei companii vor primi aproape 659 de milioane de lei plus TVA, cu 144 de milioane mai putin decat estimase Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale.
Aktor (Grecia), pe tronsonul Baia Mare – Sighetu Marmatiei: 182 milioane lei
Reabilitarea pe tronsonul Baia Mare – Sighetu Marmatiei (km 3+522- km 62+234) va costa 182,4 de milioane de lei (cu 16 de milioane de lei mai putin decat valoarea estimata de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale – CNADN) si va fi executata de firma greceasca Aktor.
Aktor, una dintre cele mai mari companii de constructii din Grecia, membra a Grupului Ellaktor, este firma care, impreuna cu compania Vinci (Franta), a castigat lucrarile de construire a unui sector din Autostrada A3 (Comarnic-Brasov) si apoi s-a retras pentru ca nu a reusit sa obtina finantare din partea bancilor pentru demararea lucrarilor in conditiile contractului semnat (in contract era stipulata suma de 21,18 milioane euro/km de autostrada).
Umbrarescu, pe tronsonul Sighetu Marmatiei – Moisei: 136 milioane lei
Pe tronsonul Sighetu Marmatiei – Moisei (km 62+234- km 131+627) va lucra compania romano-italiana Spedition UMB-Tehnostrade, controlata de bacauanul Dorinel Umbrarescu, supranumit „Regele asfaltului”. Lucrarea fiind castigata la valoarea de 136,4 milioane de lei, cu aproape 100 de milioane mai putin decat estimase Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale.
Spedition UMB – Tehnostrade s-a format din fuziunea celor mai mari companii controlate de Umbrarescu, firme care au castigat in ultimii sase ani numeroase contracte de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) a caror valoare totalizeaza peste un miliard de euro, adica 0,75% din PIB-ul Romaniei.
Shapir, pe tronsonul Moisei – Iacobeni: 340 milioane lei
In fine, tronsonul dintre Moisei si Iacobeni (km 131+627- km 220+088), cel mai scump, evaluat de CNADN la 369,5 milioane lei, a fost atribuit la suma de 340 de milioane de lei unei companiei israeliene, Shapir Structures, inregistrata in paradisul fiscal din Cipru.
Cele trei tronsoane din DN 18 vor fi finantate in proportie de 55% de Guvern si 45% de Banca Europeana de Investitii, prin Programul de Reabilitare Drumuri.
Sursa: Catalin Vischi