Ministrul Muncii, Ioan Botis, este un om onest si de buna-credinta, iar situatia sa nu este noua, ci dateaza de la inceputul acestui an, el urmand sa demisioneze imediat in cazul in care ANI constata in acest caz un conflict de interese, a declarat premierul Emil Boc.
„Ministrul Muncii este un om onest, de buna-credinta, situatia sa nu este noua, ea dateaza practic de la inceputul anului, si am convenit in felul urmator: daca Agentia Nationala de Integritate va constata ca exista un conflict de interese, va demisiona imediat. Este un ministru care a facut o treaba foarte buna, astept concluziile ANI”, a spus Boc.
El a aratat totodata ca din primele date analizate marti rezulta ca nici Ioan Botis si nici sotia acestuia nu sunt membri ai ONG-ului care a obtinut fonduri europene si nici nu ocupa functii de conducere in cadrul acestei organizatii neguvernamentale, ei neavand practic nicio legatura in acest caz cu absorbtia banilor europeni.
„Este insa treaba autoritatilor sa lamureasca situatia”, a conchis Boc.
Ministrul Muncii, Ioan Botis, este verificat de inspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI), care urmeaza sa stabileasca daca demnitarul se afla intr-un conflict de interese, avand in vedere ca sotia acestuia este consilier pe proiectul „Sansa la demnitate”, finantat de UE si Guvern.
Si Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) s-a autosesizat dupa articolele din media legate de un posibil conflict de interese in care s-ar afla ministrul Muncii, Ioan Nelu Botis, si a inceput o ancheta, au declarat, marti, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea institutiei.
Ulterior, DLAF a transmis un comunicat in care arata ca „exista indicii privind incalcarea legislatiei nationale si comunitare in legatura cu conflictul de interese” si ca dupa finalizarea verificarilor, in functie de aspectele rezultate, nota de control va fi inaintata organelor competente.
Botis a avut, marti, la Palatul Victoria o discutie de 30 minute cu premierul Emil Boc. El a declarat agentiei MEDIAFAX ca i-a prezentat premierului Emil Boc cazul privind fondurile europene in care este sotia lui este consilier si ca i-a spus ca demisia sa este „inevitabila” daca ANI va constata ca exista un conflict de interese.
El a precizat ca seful Guvernului i-a ascultat explicatiile si ca nu i-a solicitat sa demisioneze din postul de ministru.
Ministrul Muncii a declarat anterior ca isi va da demisia din functie daca in cazul sau se va dovedi un conflict demonstrat in termeni juridici.
„Daca este un conflict demonstrat in termeni juridici, atunci exista o singura cale: imi voi da demisia”, a spus Botis.
Ministrul Muncii a spus ca asteapta decizia ANI, dar ca va avea o discutie atat cu premierul Emil Boc, cat si cu colegii din partid.
Intr-o declaratie sustinuta ulterior la Ministerul Muncii, Ioan Botis a anuntat ca sotia sa se va retrage din functia de consilier in proiectul derulat de Asociatia EuroActiv din Bistrita Nasaud si ca niciunul dintre ei nu a avut vreodata calitatea de fondator sau de membru al asociatiei.
Botis a declarat, luni seara, pentru agentia MEDIAFAX ca din punct de vedere juridic nu are nici o legatura cu ONG-ul care a primit fonduri europene si la care consilier de proiect este sotia sa. El mentioneaza ca nu exista un conflict de interese, dar daca va fi afectata imaginea PDL, demisioneaza.
Sursa: Mediafax