Cercetarile arata ca stresul cotidian, dublat si de alti factori, a condus la aparitia tot mai devreme a bolilor neuro-degenerative, astfel ca se constata aparitia simptomelor bolii Alzheimer pana la 45 de ani, a declarat conf.dr.Luiza Spiru, presedintele Fundatiei Ana Aslan International, cu ocazia lansarii proiectului cofinantat din fonduri europene „Instruire in noile tehnologii medicale si perfectionare pentru medicii si asistentii medicali din ambulatorii de specialitate si spitale in brain-aging”.
Aceasta a aratat ca majoritatea bolilor de memorie se pot depista mai devreme si se pot trata cu succes, daca mergem la medic imediat ce sesizam o ezitare de memorie. „Primul semn ar fi uitarile de rutina – lapsus – daca sunt prea dese, imposibilitatea de a respecta un program stabilit, lipsa de memorie a numelor proprii intr-un context, nerespectarea programului zilnic. Aici vorbim de o imbatranire cerebrala precoce. Ea trebuie tratata de un specialist, pentru ca fiecare dintre noi imbatranim diferit, in functie de modul fiecaruia de trai”, a explicat dr. Luiza Spiru.
In Romania sunt diagnosticati cu Alzheimer 250.000-300.000 de pacienti si, conform studiilor recente, acest numar ar putea creste cu 15% pana in 2015. Factorii care pot conduce la imbatranirea cerebrala sunt disfunctiile hormonale, accidentele, tulburarile de nutritie.
Potrivit conf.dr.Luiza Spiru, exercitiul cerebral si cel intelectual contribuie la mentinerea tineretii cerebrale, dar si eliminarea sentimentelor negative, precum ura sau egoismul, care afecteaza negativ partea corticala emotionala.
Printre cauzele care au determinat scaderea varstei aparitiei si manifestarilor bolii Alzheimer sunt depresiile netratate la timp, tulburarile afective, alimentatia nesanatoasa, lipsa de comunicare, dezechilibrele hormonale, traumatismele cranio-cerebrale, stresul profesional si social, automedicatia necorespunzatoare.
Sursa: Agerpres