Având în vedere că în perioada imediat următoare pe raza județului Maramureș se vor desfășura acțiuni de curățare a terenurilor agricole de către deținătorii acestora persoane fizice și juridice, precum și acțiuni de salubrizare coordonate de autoritățile administrației publice locale ale UAT din Maramureș, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș a notificat toate Autoritățile Administrației Publice din județ în vederea:
– întreprinderii de acțiuni de informare a persoanelor fizice și juridice detinătoare de terenuri agricole asupra pericolului generat de incendierea vegetației agricole (miriști, stuf, tufișuri și vegetație ierboasă);
– efectuării de acțiuni de patrulare și monitorizare, în vederea evitării producerii incendierilor de miriști, stuf, tufișuri și vegetație ierboasă, sau de deșeuri de orice fel, atît prin responsabilul de mediu al administrației publice locale cât și prin structurile subordonate sau aflate în coordonarea autorităților locale (pompieri voluntari, etc).
Conform prevederilor OUG nr. 195/2005, actualizată, art. 94, alin.1.lit n, privind protecţia mediului sunt interzise arderea miriştilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, constituind contravenție conform art.96, alin 3,pct. 16. din OUG 195/2005 actualizată, sancționându-se cu amendă de la 7500 – 15000 lei pentru persoane fizice respectiv 50000 – 100000 lei pentru persoane juridice.
De asemenea, conform prevederilor OUG 195/2005 actualizată, privind protecția mediului, art.98, alin 1, pct. a), “arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice” constituie infracțiune.
Constatarea contravențiilor și aplicarea de sancțiuni pentru aceste fapte cade și în sarcina autoritătilor administrației publice locale și a imputerniciților acestora, conform OUG 195/2005 actualizată privind protecția mediului.
Conform prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, art. 20, alin 5 eliminarea deșeurilor de orice fel prin incinerare este interzisă, constituind contravenție în conformitate cu art. 62, alin (1), lit b) cu amendă de la 30000 – 45000 lei pentru persoane fizice repectiv 50000 – 70000 lei pentru persoane juridice.
Și în acest caz constatarea contravențiilor și aplicarea de sancțiuni pentru aceste fapte cade și în sarcina autorităților administrației publice locale și poliției locale conform OUG 92/2021, actualizată pivind regimul deșeurilor.
Era o seară destul de rece, ca de început de primăvară, mulți români se aflau în fața televizoarelor, iar pe...
Citeste mai mult








– Servicii de creare site web
