Colonia Pictorilor din Baia Mare va găzdui, în perioada 18-22 noiembrie, laboratorul de creație colectivă „BORN TO TOUCH”, un eveniment dedicat celor care doresc să exploreze noi forme de exprimare artistică. Activitatea se adresează atât amatorilor, cât și profesioniștilor, cu vârsta de minimum 10 ani, indiferent de experiența artistică. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Pornind de la ideea corpului ca arhivă vie a memoriei, relațiilor și transformării, laboratorul propune activități de mișcare, improvizație, scriere creativă, interviu și practici performative. Participanții vor explora felul în care experiențele personale se reflectă în corp, relația cu ceilalți și modul în care atingerea poate deveni o formă de comunicare și cunoaștere.
Laboratorul va fi coordonat de coregrafele Maria-Luiza Dimulescu, Beatrice Oneț și Mariana Gavriciuc, iar la finalul celor cinci zile va avea loc o prezentare publică realizată împreună cu participanții.
Activitățile se vor desfășura la Colonia Pictorilor, în Sala Media, după următorul program:
18-20 noiembrie: 17:00–20:00
21-22 noiembrie: 15:00–18:00
22 noiembrie: 19:00–19:30,prezentarea publică
Cei interesați se pot înscrie până pe 13 noiembrie, completând formularul disponibil aici: https://forms.gle/6Mpmy4c5AiBoyPgB9
Proiectul cultural „BORN TO TOUCH” este organizat de Asociația Unfold Motion, cu sprijinul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).







– Servicii de creare site web
