Vezi VIDEO
20 iulie 1969, ora 02.56 si 48 de secunde GMT, Neil Armstrong a calcat pe Luna. Omul a pasit in premiera pe suprafata Lunii. ”Este un mic pas pentru om, dar un salt gigantic pentru omenire”, au fost cuvintele transmise in eter de astronautul Neil Armstrong, primul pamantean care a atins solul lunar in urma cu 40 de ani si care a tinut peste 600 de milioane de telespectatori cu sufletul la gura, printre acestia aflandu-se si romanii – TVR fiind singura televiziune dintre ceke din blocul comunist care a transmis in direct momentul. Baimarenii care au fost martorii evenimentului au recunoscut ca au plans in fata televizoarelor si nu le-a venit sa creada ca e adevarat nici macar cand echipajul Apollo 11 a atins suprafata Lunii, iar aselenizarea nu a mai fost doar un subiect intr-o carte SF.
Lansarea misiunii Apollo 11 a avut loc la 16 iulie 1969, cand echipajul format din Neil Armstrong, Buzz Aldrin si Mike Collins a urcat in naveta atasata la o racheta Saturn V, ce masura 111 metri si care era montata la rampa de lansare 39A din Centrul spatial Kenedy din Florida (SUA). Lansarea a avut loc la ora 13.32 GMT. La 4 zile de la lansare, Aldrin, prin pilotare manuala, a reusit sa aselenizeze modulul lunar, numit Eagle (Vulturul), in Marea Linistii.
Cu ocazia misiunii spatiale APOLLO-11, desfasurata in perioada 16 – 24 iulie 1969, primii pamanteni au pus piciorul pe Luna. La data de 20 iulie 1969, comandantul misiunii, astronautul NEIL A. ARMSTRONG a raportat: „Houston, Tranquility base here. The eagle has landed”. (n. r. – „Houston, aici baza Linistii, Vulturul a aterizat”.)
Echipajul a fost compus din:
Neil A. Armstrong – comandantul misiunii
Michael Collins – pilotul modulului de serviciu
Edwin E. (Buzz) Aldrin Jr. – pilotul modulului lunar Eagle
Locul asolizarii: Marea Tranquility, coordonate – 0,71 grade nord, 23,63 grade est.
La ora 02.50 GMT, Neil A. Armstrong a iesit din modul, facand efectiv un salt pe solul lunar. In primele minute pe Luna, acesta a facut fotografii si a strans mostre de pamant selenar ca, in cazul in care misiunea se incheia brusc, sa poata adduce pe Pamant cat mai multe informatii.
20 de minute mai tirziu, acestuia i s-a Edwin E. (Buzz) Aldrin Jr. Apoi, Armstrong si Edwin „Buzz” Aldrin au instalat steagul american pe Luna la 03:41 GMT. De asemenea, au dezvelit o placa care purta semnatura presedintelui Nixon si inscriptia: „Aici, oamenii de pe planeta Pamant au fost primii care au pus piciorul pe Luna in 1969. Am venit cu un mesaj de pace pentru toata lumea.”
In timp ce Aldrin si Armstrong colectau mostre, Michael Collins a informat turnul de control din Houston ca a orbitat cu succes pe Luna cu naveta Columbia, iar decolarea a fost programata la 17.50 GMT.
Momentele istorice au fost imortalizate de camerele TV instalate de Eagle si pornite de Armstrong, insa au existat foarte multe controverse in jurul acestor filmari, NASA fiind acuzata de fals. De altfel, agentia spatiala americana a recunoscut ca nu detine filmul original al aselenizarii si ca mai are inregistrarea doar pe support digital, ceea ce a alimentat si mai mult suspiciunile ca NASA a transmis aselenizarea dintr-un platou de la Hollywood.
Misunea a durat 195 ore (8 zile) 18 minute 35 secunde, iar stationarea pe Luna a durat 21 ore 36 minute 21 secunde. Activitatea extravehiculara a durat 2 ore 36 minute 21 secunde.
Au fost recoltate 22 kilograme de roci selenare.
Modulul de serviciu a efectuat 30 de revolutii selenare.
Cei trei astronauti au stat urmatoarele 21 de zile in carantina la o baza militara americana, o procedura care a fost eliminata in urmatoarele misiuni pentru ca nu s-au gasit organisme straine in corpurile astronautilor.
Foto: (c) NASA |
Program Apollo – misiuni spatiale NASA
25 mai 1961, John F. Kennedy anunta lumii ca pana la sfarsitul deceniului sapte omul va pune piciorul pe Luna. Asa a demarat programul Apollo, caruia i-au trebuit opt ani si unsprezece misiuni pentru a-si atinge obiectivul.
Apollo 7
11-22 octombrie 1968: Walter M. Schirra, Donn F. Eisele si Walter Cunningham au efectuat manevre de cuplare cu modulul lunar identice cu cele prevazute in cazul aselenizarii, chiar daca nu au avut cu ei si modulul lunar.
Apollo 8
21-24 decembrie 1968: Frank Borman, James A. Lovell si William A. Anders au fost primii oameni care au vazut de aproape fata ascunsa a Lunii si cei dintai care au iesit din campul gravitational al Pamantului.
Apollo 9
3-13 martie 1969: James A. McDivitt, David R. Scott si Russell L. Schweickart au testat pe orbita terestra desprinderea si cuplarea modulului lunar. A fost primul zbor cu echipaj uman al modulului.
Apollo 10
18-26 mai 1969: Thomas P. Stafford, John W. Young si Eugene A. Cernan au facut repetitia generala pentru misiunea Apollo 11, mai putin aselenizarea. Stafford si Young au ajuns cu modulul lunar pana la 14 kilometri de suprafata selenara.
Apollo 11
16-24 iulie 1969: Primi pasi ai omului pe un alt corp ceresc au fost facuti de Neil Armstrong si Buzz Aldrin la 20 iulie 1969. Al treilea membru al echipajului a fost Michael Collins. Au ramas celebre cuvintele lui Armstrong: „Un pas mic pentru om, dar un pas urias pentru omenire.“
Apollo 12
14-24 noiembrie 1969: Charles Conrad, Richard F. Gordon si Alan L. Bean au adus pe Pamant fragmente din sonda Surveyor III (cazuta pe suprafata Lunii in 1967).
Apollo 13
11-17 aprilie 1970: „Houston, Houston, avem o problema!“ Din cauza unei explozii intr-unul dintre tancurile cu oxigen, nava a fost avariata, iar echipajul (James A. Lovell, John L. Swigert si Fred W. Haise) a fost fortat sa se intoarca fara sa fi aselenizat.
Apollo 14
31 ianuarie – 9 februarie 1971: Alan B. Shepard, Stuart A. Roosa si Edgar D. Mitchel au dus la bun sfarsit misiunea incredintata echipajului de pe Apollo 13 – aselenizarea in zona craterului Fra Mauro si colectarea de roci.
Apollo 15
26 iulie – 7 august 1971: Pentru prima data, astronautii care au aselenizat au folosit un mijloc de transport (Lunar Roving Vehicle – LRV). Echipajul a fost alcatuit din David R. Scott, Alfred M. Worden si James B. Irwin.
Apollo 16
16-27 aprilie 1972: John W. Young, Thomas K. Mattingly si Charles M. Duke au recoltat roci, au facut fotografii si au folosit pentru prima oara un spectrograf.
Apollo 17
7-19 decembrie 1972: Eugene A. Cernan, Ronald E. Evans si Harrison H. Schmitt au incheiat misiunile Apollo. 14 decembrie 1972 este ultima zi in care un om (E. A. Cernan) a calcat pe solul lunar.
Sursa: eMaramures.ro