Populatia planetei Pamant se afla sub semnul cresterii accentuate la nivel global, chiar daca raportata la continente, pe unele dintre acestea se estimeaza o scadere. Fenomenul implica o serie de aspecte care nu trebuie neglijate. Ziua mondiala a populatiei este marcata in fiecare an la 11 iulie, ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populatiei globale, la 11 iulie 1987.
Marcarea acestei zile a avut loc prima data in 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) si a castigat popularitate de la o editie la alta, bucurandu-se de sprijin si interes din partea organizatiilor si maselor din intreaga lume.
Tema anului 2014 — ”Investitia in tineri” — reprezinta un apel care vine in sprijinul celei mai numeroase generatii — tineretul — temelia viitorului omenirii. S-a constatat ca in prezent un numar foarte mare de tineri continua sa se confrunte cu saracia, inegalitatea si incalcarea drepturilor omului, ceea ce ii impiedica sa isi atinga obiectivele in viata personala si colectiva. Aceasta generatie are nevoie de tot sprijinul societatii, prin ea asigurandu-se viitorul planetei noastre.
In mesajul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, pentru marcarea, din acest an, a Zilei mondiale a populatiei, se evidentiaza faptul ca ”lumea de azi are cea mai mare generatie de tineri din istorie — 1,8 miliarde de tineri, mai ales in tarile in curs de dezvoltare”. Aceasta categorie de populatie reprezinta un potential foarte mare in eforturile noastre de a face fata provocarilor majore cu care se confrunta umanitatea. Este necesar sa investim in sanatate, educatie, formare profesionala si ocuparea fortei de munca pentru tineri, actiune care va imbunatati perspectivele pentru viata tinerilor si va influenta decisiv viitorul nostru comun. In incheierea mesajului sau, secretarului general al ONU face apel la toti factorii de decizie pentru a implica tineri in toate deciziile care ii privesc, deoarece ”prin responsabilizarea tinerilor de astazi vom pune bazele unui viitor mai durabil pentru generatiile viitoare”.
In aceasta zi, la nivel mondial, sunt organizate, de grupurile oamenilor de afaceri, de organizatiile comunitare, de organizatii non-guvernamentale, de institutii si persoane fizice, diverse activitati educationale: seminarii, sesiuni de informare educationala si concursuri axate pe cresterea gradului de constientizare a oamenilor a diverselor probleme de populatie, precum importanta planificarii familiale, egalitatea intre sexe, saracia, sanatatea mamei si respectarea drepturilor omului.
Cu o populatie de peste 7 miliarde din martie 2012, si avand in vedere estimarea atingerii cifrei de 8 miliarde in 2024, devine foarte important ca oamenii sa actioneze pentru a avea o viata mai sanatoasa si mai sigura.
Scaderea fara precedent a mortalitatii, care a inceput sa se accelereze in partile mai dezvoltate ale lumii in secolul al XIX-lea si s-a extins in intreaga lume in secolul XX, reprezinta una dintre cele mai mari realizari ale omenirii. Estimarea sperantei de viata la nastere a crescut de la 30 la 67 de ani intre 1800 si 2005, ceea ce a dus la o crestere rapida a populatiei: de la 1 miliard in 1810 la peste 7 miliarde in 2012 (cu o crestere in medie cu 2,6 oameni pe secunda, 158 de oameni pe minut, peste 225.000 pe zi si cu aproximativ 83 milioane pe an). O populatie de 7 miliarde este atat o provocare, cat si o oportunitate, cu implicatii asupra sustenabilitatii, urbanizarii, accesului la serviciile de sanatate si a responsabilizarii tinerilor.
Organizatia Natiunilor Unite estimeaza o crestere pana la 10 miliarde in 2050, cu o creste anuala de 1,1%. Ritmul cresterii este ridicat in primul rand in Africa, Asia si America Latina, in timp ce populatiile sunt stabile si in descrestere in Europa. In 2013, tara cu cea mai mare crestere a populatiei a fost India, urmata de China, Nigeria, Pakistan si Etiopia.
Potrivit datelor puse la dispozitia massmedia de Institutul National de Statistica, populatia Romaniei se afla intr-un proces de scadere caracterizat de fenomenul de imbatranire demografica prin reducerea ponderii populatiei tinere.
La 1 ianuarie 2014, populatia rezidenta a Romaniei a fost de 19.942,6 mii locuitori. Populatia feminina este majoritara, cuprinzand 10.204,2 mii persoane care reprezinta 51,2% din totalul populatiei rezidente.
Populatia adulta (15-64 ani) reprezinta 68,0% din total, in scadere cu 67,1 mii persoane fata de inceputul anului 2013. In mediul urban locuiesc 10.747,4 mii persoane, reprezentand peste o jumatate din populatia tarii (53,9%).
La 20 octombrie 2011, din cele 320 municipii si orase, doar 20 de orase aveau populatie rezidenta peste 100.000 de locuitori. Municipiul Bucuresti detinea 17,3% din populatia urbana si 9,4% din populatia tarii.
Primele 10 mari orase (municipii) din punct de vedere al numarului populatiei rezidente, sunt: Bucuresti (1.883,4 mii locuitori), Cluj (324,6 mii locuitori), Timisoara (319,3 mii locuitori), Iasi (290,4 mii locuitori), Constanta (283,9 mii locuitori), Craiova (269,5 mii locuitori), Brasov (253,2 mii locuitori), Galati (249,4 mii locuitori), Ploiesti (209,9 mii locuitori), Oradea (196,4 mii locuitori).
In mediul rural, in cele 2.861 comune, conform rezultatelor Recensamantului Locuintelor si Populatiei din octombrie 2011, locuiau 9.195,3 mii persoane, reprezentand 46,1% din populatia tarii. Marimea medie a unei comune este de 3.214 locuitori.
La 20 octombrie 2013, regiunea de dezvoltare Nord-Est (cu judetele: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui) detinea cel mai mare numar de locuitori, cu o pondere de 16,4% in populatia rezidenta a tarii. La polul opus se situa regiunea de dezvoltare Vest (formata din judetele: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Timis) cu o pondere doar de 9,1% in populatia rezidenta a tarii. Regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov este cea mai urbanizata regiune, populatia urbana reprezentand 90,2% din populatia totala a regiunii.
Speranta de viata la nastere, in anul 2013, a fost de 74,74 ani. Femeile au o durata medie a vietii de 78,28 ani, cu peste 7 ani mai mare decat speranta de viata a barbatilor (71,24 ani).
Datorita nivelului diferentiat al mortalitatii, durata medie de viata a populatiei din mediul urban de 75,47 ani, este superioara celei din rural cu 1,71 ani (73,76 ani). Pentru ambele sexe valorile duratei medii a vietii sunt mai mari in urban decat in rural, diferentele fiind mai accentuate pentru populatia masculina (1,88 ani), decat pentru cea feminina (1,03 ani).
In perspectiva anului 2060, se anticipeaza ca numarul populatiei Romaniei va continua sa scada cu aproximativ 7,0 milioane locuitori (varianta mediana) in comparatie cu populatia rezidenta inregistrata in 2013. In nicio varianta de proiectare, populatia Romaniei nu va inregistra cresteri. In varianta optimista (presupunand cresterea fertilitatii, cresterea sperantei de viata si un sold pozitiv al migratiei externe), in 2060, tara noastra ar avea cu 5,7 milioane locuitori mai putin fata de 2013, iar in cea pesimista (presupunand scaderea si apoi mentinerea la un nivel redus a fertilitatii, cresterea sperantei de viata si un sold pozitiv al migratiei externe) populatia s-ar diminua cu 7,2 milioane locuitori.
Sursa: Agerpres