Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Un incident grav s-a inregistrat in cursul dupa-amiezii de azi, 9 aprilie, cu putin timp in urma, pe bulevardul Traian din Baia Mare. Vantul puternic a smuls de pe un bloc o sarpanta din eternit, care a cazut peste patru masini parcate in fata imobilului. Doua dintre masini au fost distruse aproape complet de grinzile din lemn si foliile de internit, fiind 60-70% avariate, iar celelalte au caroseria indoita. De asemenea, in cadere, sarpanta a rupt si linia de troleibuz care trece prin zona. Incidentul a avut loc pe bulevardul Traian din Baia Mare, peste drum de Pizza Plus.
Din fericire, in momentul accidentului nu se aflau baimareni nici pe trotuar si nici in statia de troleibuz din fata blocului, astfel incat nimeni nu a fost ranit.
La fata locului au intervenit reprezentanti ai ISU Maramures, precum si ai Urbis Baia Mare, iar prima masura luata a fost deconectarea de la retea a liniilor de troleibuz pentru a evita riscul electrocutarii. De asemenea, in zona s-a prezentat si un echipaj al Biroului Politiei Rutiere, care urmeaza sa elibereze dovezi de reparatie proprietarilor masinilor avariate.
Fatada blocului de pe care a cazut sarpanta a fost si ea afectata. Locatarii vor fi nevoiti sa refaca nu doar acoperisul, ci si termoizolatia – recent finalizata. Baimarenii martori la incident s-au declarat socati si nu au gasit explicatii pentru faptul ca acoperisul a fost smuls cu totul de pe bloc, inclusiv cu grinzile de sustinere, luat pe sus de vant si aruncat pe trotuar si in strada.
Bucati de lemn si eternit s-au imprastiat pe zeci de metri, acestea urmand sa fie indepartate de echipele de interventie. Pompierii au fost nevoiti sa urce si pe bloc, deoarece o bucata din sarpanta a ramas suspendata, iar in cazul intensificarii vantului risca sa cada si ea, provocand si alte daune.
Lucratorii de la Urbis incearca si ei sa remedieze avariile la linia de troleibuz. Intre timp, s-a luat decizia inlocuirii troleibuzelor de pe Linia 50 cu autobuze, asfel incat sa nu fie afectat transportul in comun prin Baia Mare.
Purtatorul de cuvant al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, Dan Buca, prezent la fata locului, a declarat ca reteaua electrica de alimentare a liniei de troleibuz a fost rupta, la fel si cablul RDS – astfel incat baimarenii din zona au ramas fara internet, cablu tv si telefonie in urma incidentului.
„Rafalele puternice de vant au doborat sarpanta construita pe blocul de locuinte, dar deocamadata pagubele nu pot fi evaluate. Au fost avariate patru autoturisme, retelele de energie de la linia de troleibuz si de cablu, care au fost rupte, precum si cosurile de la centralele termice. De asemenea, au fost afectate si acoperisurile de la spatiile comerciale aflate la parterul imobilului”, a declarat Dan Buca, precizand ca urmeaza sa fie verificate de catre reprezentantii Primariei Baia Mare documentele de autorizare a constructiei sarpantei.
“Angajati ai Primariei Baia Mare vor verifica, in zilele urmatoare, daca sarpanta de pe blocul de locuinte s-a executat cu indeplinirea obligatiilor prevazute de lege (autorizatie de constructie, firma specializata). In caz contrar, asociatia de proprietari sau cetatenii din blocul de locuinte care au montat sarpanta fara sa respecte legislatia vor suporta achitarea valorii pagubelor tuturor celor care au fost afectati de prabusirea acesteia”, a informat Dan Buca. De asemenea, proprietarii ai caror masini au fost avariate isi pot recupera rapid banii de reparatii in caz ca au CASCO.
Foto: Sarpanta smulsa de pe bloc – Baia Mare (C) eMaramures.ro
Sursa: Vasile Dale