In prima etapa a SuperLigii, CSM Stiinta Baia Mare a invins in aceasta dimineata in deplasare la U Cluj cu scorul de 41-10 (22-3). Baimarenii au reusit sapte eseuri, in timp ce gazdele doar unul. Campioana Romaniei incepe, asadar, cu dreptul noul sezon competitional, in care si-a propus sa pastreze titlul in Baia Mare pentru al treilea an consecutiv, sa castige Cupa Romaniei si sa isi adjudece si Cupa Europei Centrale si de Est. Prima intalnire cu suporterii baimareni pe stadionul „Lascar Ghinet” este planificata pentru 2 aprilie cand, in Baia Mare, vine CSM Bucuresti. Meciul este planificat de a doua etapa de SuperLiga.
Din acest an competitional, prima scena a rugby-ului romanesc este SuperLiga, care reuneste la start cele mai bune opt echipe din Romania, dupa clasamentul sezonului precedent de Divizia Nationala a Seniorilor. In prima etapa, stabilita pentru azi, baimarenii au evoluat in Cluj, in compania echipei Universitatea. Partida a fost condusa de o delegatie din Bucuresti, formata din Bogdan Milita la centru, respectiv V. Ghioc si R. Anorocioaie la margine.
Clujenii au deschis scorul printr-o lovitura de pedeapsa, transformata in min. 5 de UtiuŞ 3-0. Pentru Baia Mare, in min. 25, Danila reuseste primul eseu din SuperLiga, dar Pop rateaza transformarea: 3-5. Trei minute mai tarziu, Ionut Botezatu reuseste al doilea eseu al campioanei, Pop, insa, rateaza transformarea din nou: 3-10. In min. 35 este randul lui Ene sa isi treaca numele pe lista autorilor de eseuri, Pop rateaza transformarea: 3-15. Dupa cinci minute, Pop reuseste un eseu, iar Dimofte il transforma: 3-22. Bejan puncteaza printr-un eseu in min. 55, Dimofte transforma din nou: 3-29. Pana la sfarsitul partidei, Dinis (in min. 65) si Ene (in min. 75) sunt autorii altor doua eseuri, unul transformat de Ailenei, al doilea netransformat (rateaza Ailenei). In repriza secunda, gazdele au inscris si ele un eseu in min. 72, prin Iuras, transformat de Utiu. Scorul final este 10-41, iar baimarenii au obtinut la Cluj exact ceea ce si-au dorit, adica victorie cu punct bonus.
Pentru CSM Stiinta Baia Mare au evoluat: A. Ursache, Radoi (min. 53, Rusu), Balan (min. 40, Barlea), Cirtiu (min. 40, Hristache), Danila, Bejan, Buzatu, Ene, Podea (min. 55, Cretuleac), Dimofte (min. 55, Ailenei), Pop, Dinis, Gal (min. 55, Budusan), I. Botezatu (min. 65, Catuna), Niacsu.
In SuperLiga, meciurile se deruleaza in prima faza in sistem tur – retur. Vor fi in total 14 etape. Vor urma jocurile din Play Off intre primele patru echipe, pentru stabilirea campioanei, semifinalele (locul I cu locul IV, locul II cu III, pe terenurile primelor echipe) si finalele. La jocurile din Play Out participa echipele clasate pe locurile 5-8 pentru stabilirea celor doua echipe ce vor retrograda. Vor urma semifinalele (locul V cu locul VIII, locul VI cu VII, pe terenurile primelor echipe) si finalele.
Vlad Iordachescu, Radu Petrescu, Horatiu Bargaunas, Claudiu Clapon, Gheorghe Sabau, Bogdan Milita, Cristian Raduta si Danut Frasineanu sunt cei opt arbitri care vor conduce la centru partidele din prima liga de rugby.
ACTUALIZARE
Rezultatele primei etape de SuperLiga: CSM Bucuresti – CSA Steaua Bucuresti 12-28, CSU AV Arad – CS Dinamo Bucuresti 0-28, CS U Cluj – CSM Stiinta Baia Mare 10-41, RCM Universitatea de Vest Timisoara – RCJ Farul Constanta 13-14.
Clasamentul
1. CSM Stiinta Baia Mare 1 1 0 0 41-10 1punct bonus 5 puncte
2. Steaua Bucuresti 1 1 0 0 28-12-0 1pb 5p
3. Dinamo Bucuresti 1 1 0 0 28-0 0pb 4p
4. Farul Constanta 1 1 0 0 14-13 0pb 4p
5. Universitatea de Vest Timisoara 1 1 0 0 1 13-14 1pb 1p
6. CSM Bucuresti 1 0 0 1 12-28 0pb 0p
7. CSU Arad 1 0 0 1 0-28 0pb 0p
8. U Cluj 1 0 0 1 10-41 0pb 0p
Etapa viitoare (2 aprilie): CSM Stiinta Baia Mare – CSM Bucuresti (ora 11.00); Steaua – RCM Timisoara (ora 16.00, in direct pe GSP TV); Farul Constanta – CSU AV Arad (ora 11.00); „U” Cluj – Dinamo Bucuresti se va juca duminica, 3 apirlie, de la 11.00, meci transmis de GSP TV.
Informatii furnizate de rugbybaiamare.ro si rugby.ro.
Sursa: RIP