Vezi VIDEO
Cazul lui Mihaita, copilul de 13 ani care se lupta cu o boala crunta, i-a impresionat si pe directorii institutiilor publice din municipiul Baia Mare. Astfel, acestia au raspuns afirmativ la invitatia jandarmilor maramureseni de a participa la meciul caritabil de fotbal dedicat lui Mihaita.
Baietelul sufera de luxatie congenitala a soldului drept, subluxatie sold stang si inegalitate de membre inferioare. Din cauza bolii, copilaria lui Mihaita s-a derulat mai mult pe patul de spital decat la joaca. Pentru binele lui, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Maramures a demarat o campanie umanitara, actiune la care s-a alaturat si trustul de presa Emaramures Media.
Vineri, 20 martie, sefii institutiilor publice din municipiul Baia Mare vor lasa deoparte costumul si vor imbraca echipamentul sportiv. Ei vor face acest lucru pentru o cauza nobila, pentru a-l ajuta pe Mihaita sa aiba o copilarie asa cum si-o doreste. Printre cei care vor participa la meciul caritabil organizat de Inspectoratul de Jandarmi Judetean Maramures se numara si Claudiu Pintican, directorul Teatrului Municipal Baia Mare, dar si Bogdan Gavra, directorul Serviciului Public de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Baia Mare.
“In primul rand, este o provocare absolut inedita si este pentru prima oara cand mi se face o astfel de propunere. Este un lucru laudabil din partea jandarmilor ca se gandesc la acte caritabile si formula prin care ei incearca sa ajute un om care are nevoie de ajutor este una care merita sa fie luata in seama si cred ca va avea mare succes”, a declarat Claudiu Pintican, directorul Teatrului Municipal Baia Mare.
“Atat eu cat si Serviciul Public Asistenta Sociala se alatura oricui care doreste sa sprijine un caz sau mai multe cazuri sociale din municipiul Baia Mare. Am ales sa ma alatur si jandarmilor, pe care ii felicit pentru ceea ce au initiat, pe deoparte, si datorita faptului ca Mihaita este un caz pe care SPAS Baia Mare l-a identificat si l-a transmis Jandarmeriei sa initieze o astfel de actiune iar pe de alta parte, ca persoana, cred ca aceasta este menirea fiecaruia dintre noi- sa incercam sa-i ajutam pe cei din jurul nostru care sunt in nevoi, in necazuri”, a declarat Bogdan Gavra, directorul Serviciului Public de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Baia Mare.
Poti salva si tu copilaria lui Mihaita printr-un simplu gest, cumparand un bilet de intrare la meciul caritabil organizat de Inspectoratul de Jandarmi Judetean si sustinut de trustul de presa Emaramures Media. Cu doar 5 lei poti sa il ajuti pe Mihaita sa joace fotbal. Actiunea caritabila va fi organizata vineri, 20 februarie, la Sala Sporturilor “Lascar Pana” din Baia Mare, cu incepere de la ora 16.00.
Sursa: Simona Vasiac