Vezi VIDEO
Atributii noi pentru postasii maramureseni. Conform unui acord semnat cu Casa de Asigurari de Sanatate, acestia vor distribui cetatenilor cardul de sanatate. Actiunea va incepe in data de 18 septembrie si se va finaliza la inceputul lunii octombrie. Distribuirea cardurilor va aduce un venit in plus Postei Romane, bani care vor acoperi majorarile salariile asteptate in 2014.
Chiar daca sunt nemultumiti de neacordarea unor drepturi salariale, postasii maramureseni au primit noi sarcini. Este vorba despre livrarea la domiciliu a cardurilor de sanatate. Acordul intre Posta Romana si Casa de Asigurari de Sanatate a fost semnat la finele saptamanii trecute.
“Distribuirea cardurilor pentru noi este foarte importanta pentru ca e un contract care ne aduce venituri destul de bune si acopera unele pierderi de venituri cauzate de pierderea contractului cu EO-N Gaz pe distribuirea facturii de gaze”, a declarat Marcel Giurge presedinte al sindicatului din Posta Romana, filiala Maramures
Acordul nu va ingreuna munca postasilor. Presedintele sindicatului din Posta Romana, filiala Maramures, este de parere ca doar in mediul rural distribuirea cardurilor va fi una mai grea.
“Noi nu avem lipsa de personal. In prezent, doar in mediul rural avem personal mai putin insa si acolo sigur ne vom mobiliza si le vom distribui. Inca o data va spun, cu toate nemultumirile noastre acest contract o sa il tratam foarte serios pentru ca ne aduce venituri care ar putea acoperi cresterea de salarii pentru acest an”, a precizat liderul syndical.
La nivel national urmeaza sa fie ditribuite peste 12 milioane de carduri de sanatate. Valorea acordului dintre cele doua institutii se ridica la aproximativ 8,5 milioane de euro.
Postasii vor livra cardul de sanatate la domiciliul asiguratului in termen de 20 de zile de la preluarea acestuia. In cazul in care asiguratul nu va fi gasit la domiciliu de catre distribuitor, postasul va returna cardul la sediul Casei de Asigurari de Sanatate, in termen de 10 zile de la data la care s-a facut livrarea la domiciliu a actului.
Sursa: Simona VASIAC