ACTUALIZARE: Un copil a decedat, 12 persoane sunt in stare grava, 30 de persoane sunt internate cu leziuni care nu pun viata in pericol, iar 7 persoane nu au necesitat interventii medicale, in urma accidentului in care a fost implicat un autocar romanesc in Franta, a anuntat, duminica, premierul Victor Ponta. El a precizat ca pasagerii raniti sunt internati in 6 spitale din regiunea in care s-a produs accidentul.
„Este vorba despre un autocar care efectua o cursa de linie, o cursa obisnuita, cu cetateni romani care veneau din Spania si se indreptau catre Romania. Nu e vorba, cel putin din datele pe care noi le avem, de ceea ce s-a comunicat initial, de un grup de copii. Era vorba de parinti, unii dintre ei insotiti de copii”, a spus Ponta.
El a afirmat ca in afara anchetei demarate de autoritatile franceze, autoritatile romane vor analiza imprejurarile si conditiile tehnice care au dus la producerea accidentului.
„Ministrul de Interne m-a informat despre faptul ca, de azi, au inceput verificarile referitoare la respectarea conditiilor legale in care s-a efectuat acest transport de persoane, firmele care au fost implicate, evident respectarea conditiilor tehnice, si, in colaborare cu autoritatile din Franta, urmeaza sa stabilim in cel mai scurt timp ce a stat la baza prodeucerii acestui accident, eventuale vinovatii, si mai ales masuri de luat imediat pentru a se evita pe cat posibil asemenea incidente in viitor”, a mai spus premierul.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat decesul unui cetatean roman in accidentul din Franta, fara a preciza varsta acestuia, la care se adauga patru raniti grav, 27 de raniti cu diverse forme de traumatisme care nu pun viata in pericol si opt persoane cu traumatisme usoare.
„Conform datelor transmise de autoritatile franceze este vorba despre patru raniti grav, 27 de persoane cu diverse forme de traumatisme, care nu pun viata in pericol, opt persoane cu traumatisme usoare si un decedat. Autoritatile franceze au intervenit prompt cu toate mijloacele necesare, in momentul de fata toate victimele au fost evacuate si se afla sub ingrijire medicala de specialitate”, precizeaza un comunicat al MAE.
Ambasada Romaniei la Paris va acorda sprijin pentru repatrierea persoanelor afectate de accident.
La fata locului s-au deplasat si sunt prezenti atat consulul general al Romaniei la Marsilia, cat si consulul onorific al Romaniei la Nisa.
Atat Ambasada Romaniei la Paris, cat si Consulatul General al Romaniei la Marsilia mentin legatura permanent cu autoritatile franceze implicate.
Pentru a veni in sprijinul familiilor victimelor accidentului rutier din Franta, Ministerul Afacerilor Externe a activat Unitatea de Alerta din cadrul Centrului Consular de Crize, existent in MAE, si a pus la dispozitia familiilor cetatenilor romani implicati in accident doua linii telefonice dedicate – 0730.717.970 si 021.431.15.98.
Potrivit MAE, accidentul rutier a avut loc in jurul orei locale 09.30, pe autostrada A8, in dreptul localitatii Vidauban (langa Marsilia), fiind implicat un autocar transportand 40 de cetateni romani, care se deplasa din directia Madrid catre Romania.
Din datele preliminare cauza probabila a accidentului ar fi explozia unui pneu, autocarul rasturnandu-se si intrand pe contrasens, mai precizeaza comunicatul MAE.
Premierul Victor Ponta a convocat, duminica dupa-amiaza, la Guvern, o celula de criza formata din ministrii Internelor, Afacerilor Externe, Sanatatii si secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franta in care a fost implicat un autocar in care se aflau cetateni romani.
Citeste si: Ponta a convocat o celula de criza la Guvern urmare a accidentului din Franta
Autocarul care transporta cetateni romani implicat in accidentul din Franta apartinea unei firme din Bistrita si fusese inchiriat unei firme din Suceava, deplasandu-se din directia Madrid spre Romania, a informat duminica Ministerul roman de Externe, la solicitarea Mediafax.
Un bebelus a murit dupa rasturnarea autocarului cu pasageri romani in sud-estul Frantei, alte 30 de persoane fiind in stare grava, dintre care trei in stare critica, a relatat ziarul local Var Matin, in editia online.
„Suntem in contact cu autoritatile franceze, stim ca s-a montat la locul accidentului un spital de campanie, au fost implicati 100 de pompieri, patru elicoptere. E o mobilizare extraordinara, al ajutorului medical si logistic, autoritatile franceze sunt foarte eficiente din acest punct de vedere”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ioan Morar, consulul general al Romaniei la Marsilia.
El a adaugat ca printre pasagerii autovehiculului se aflau si copii.
Sursa: Mediafax