Vezi VIDEO
Vezi GALERIE FOTO
Cupa de vicecampioane nationale ale Romaniei, trofeul Fair Play decernat de Federatia Romana de Handbal si Cupa Romaniei, acestea sunt trofeele pe care handbalistele de la HCM Baia Mare le-au prezentat suporterilor adunati in Centrul Vechi al orasului ieri seara. Lume multa a dorit sa le intalneasca, inca o data, pe sportivele antrenate de Costica Buceschi si Magda Kovacs. Momentul a fost unul unul emotionant si pentru cei care au urcat pe scena, protagonisti ai bucuriilor de pe semicercurile polivalentei, dar si pentru cei din fata scenei, care au avut privilegiul sa fie parte, si ei, din aceste performante pe care HCM Baia Mare le-a realizat in anul competitional 2012-2013.
– „extraordinar”, cuvantul de ordine in randul suporterilor pentru a descrie sezonul
In multime, depistam oameni pe care ii recunoastem din prima de la sala sporturilor, spectatori patimasi la fiecare meci, traind la cote de puls interzise fiecare „batalie” a HCM-ului.
„Foarte bine si foarte greu a fost sa fii suporter al HCM-ului in acest an. Multe meciuri au fost grele, pentru ca asteptarile au fost foarte mari. Important este ca fetele au jucat cu multa ambitie, cu daruire si au format o echipa, un tot unitar si asta s-a vazut. Aceste reusite sunt ale tuturor baimarenilor si important este ca acest oras a revenit si demonstreaza ca intr-adevar traieste prin handbal”, a declarat Mihai Oniciuc, suporter infocat al HCM-ului (dovada stau si tricourile ude dupa fiecare joc).
„A fost un an extraordinar de bun si le multumesc din suflet antrenorilor si fetelor, care s-au daruit. Va spun sincer: la inceputul campionatului, aveti cuvantul meu, nu le-am dat nicio sansa de cupe europene. Ma temeam sa nu cadem…”, a declarat Eugen Gheorghiu, cel care a facut socoteala ca este din anul 1968 in Baia Mare si ca mereu a fost suporter al handbalului.
„Un an extraordinar, plin de emotii, dar si de satisfactii. Fetele au fost extraordinare. Dar doresc sa felicit si galeria lui Simi, pentru ca a contribuit enorm la moralul fetelor. Antrenorul nu are un palmares foarte bogat, nici nu a fost un foarte mare jucator de handbal, dar a stiut sa mobilizeze aceste jucatoare, sa le faca sa devina prietene intre ele, sa se omogenizeze. Drept dovada, au iesit vicecampioane si sa le ajute Dumnezeu la anul sa castige titlul. Asta le doresc si, pana cand ma mai tin puterile, ma duc la toate meciurile lor!”, a mentionat Mircea Dragos, suporter al handbalului baimarean de pe vremea cand acesta se juca afara, pe zgura.
– „Pentru noi, fetele de la HCM sunt campioane” (Simi)
Din publicul adunat in Centrul Vechi nu a lipsit (nu avea cum sa lipseasca!) galeria HCM-ului, in frunte cu Simi. Cu steaguri si tobe, au creat atmosfera si in inserarea de sfarsit de mai, exact asa cum au facut-o de-a lungul intergului an competitional in polivalenta si pe unde galeria a mai insotit echipa.
„Chiar nu ma gandeam ca mai pot sa am asemenea bucurie. Nu pot pune in cuvinte ce am simtit, mai ales ca trei zile noi am fost in Oradea, alaturi de echipa, la Cupa Romaniei. Ne-am dat sufletul pentru aceasta echipa pentru ca am stiut ca poate castiga. Sunt doua reusite enorme, si titlul de vicecampioane, si Cupa Romaniei. Pentru noi, fetele de la HCM sunt campioane, pentru ca au luptat cu daruire pentru Baia Mare, pentru spectatori„, a marturisit Simi Marcovici, seful galeriei.
– un sot mandru si un tata patimas
Printre cei care au venit sa le mai ovationeze inca o data pe vicecampioanele nationale ale Romaniei, s-au aflat nu numai suporteri si prieteni, ci si rude.
Alin Bondar, sotul Oanei, a fost prezent si el la intalnirea HCM-ului cu suporterii baimareni: „Nu pot sa fiu decat foarte mandru! Bravo lor, tin sa le felicit: au avut un an extraordinar. La inceput nu cred ca s-a gandit nimeni ca pot realiza o asemenea performanta, pentru ca este o performanta. Este meritul lor, meritul echipei„.
„Sunt rezultate foarte bune, obtinute, desigur, pentru ca au si beneficiat de conditiile necesare pentru a face performanta. Au facut ceva extraordinar. Ca spectator al HCM-ului e foarte greu, pentru ca sunt la fel de patimas in tribune ca si atunci cand sunt pe banca tehnica a unei echipa, din postura de antrenor. Sunt patimas pentru ca echipele mele, cu care tin sau pe care le antrenez, tin sa castige si nu imi place deloc sa pierd”, a marturisit antrenorul de fotbal Ioan Tataran, tatal Renatei Ghionea.
– Catalin Chereches: „Onoare din aceasta nu am mai trait de multa vreme in handbalul baimarean”
Pe scena din Centrul Vechi, fiecare jucatoare si antrenorii au primit tricouri personalizate (in care sa se antreneze din sezonul viitor, astfel incat sa isi aminteasca mereu de aceasta intalnire cu suporterii, dupa cum a mentionat primarul Catalin Chereches), dar nu a fost uitat nici primarul municipiului Baia Mare, acesta primind si el un tricou personalizat, cu numarul „77”. Si daca tot suntem la capitolul daruri, sa spunem ca fetele de la HCM au primit si un cos cu flori din partea celorlalti vicecampioni ai Romaniei din oras, rugbistii de la CSM Stiinta.
„Onoare din aceasta nu am mai trait de multa vreme in handbalul baimarean. Si stim foarte bine ca Baia Mare a fost capitala handbalului romanesc si asta trebuie sa si redevina. Acest lucru este posibil cu sprijinul dumneavoastra, al suporterilor, si cu talentul si truda jucatoarelor / jucatorilor (pentru ca avem asteptari pentru sezonul viitor si de la Minaur). Cred ca efortul pe care l-ati facut fiecare dintre dumneavoastra, venind la sala si sustinand aceste minunate fete, si efortul pe care l-a facut comunitatea, sustinand financiar performanta, nu au fost in zadar. Au muncit cu seriozitate, au crezut in forta lor, au tintit sus si au ajuns sus. Vreau sa le multumesc pentru ca v-au respectat pe dumneavoastra, suporterii; pentru ca au respectat orasul Baia Mare si pentru faptul ca ne-au onorat„, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Cu artificii, cu celebrul refren „We are the Champions” al lui Queen si cu salutul echipei HCM pentru suporteri, asa s-a terminat ultima intalnire dintre handbaliste si baimareni in anul 2012-2013. De azi echipa este in vacanta, reunirea lotului fiind anuntata pentru 1 iulie.
CITESTE SI:
A VENIT CUPA IN BAIA MARE – Castigatoarele Cupei Romaniei au fost invitate azi la sedinta Consiliului Local Baia Mare (VIDEO)
A VENIT CUPA IN BAIA MARE – Castigarea Cupei Romaniei a starnit apetitul pentru marturisiri in tabara HCM Baia Mare
A VENIT CUPA IN BAIA MARE – Costica Buceschi, un antrenor fericit, si ale lui marturisiri facute sub imperiul adrenalinei
A VENIT CUPA IN BAIA MARE – Claudia Cetateanu: „Ma bucur foarte mult ca am contribuit si eu la castigarea acestei cupe” (VIDEO)
ACTUALIZARE – HANDBAL – HCM Baia Mare a castigat pentru prima data in istorie Cupa Romaniei (GALERIE VIDEO si FOTO)
Sursa: Ramona-Ioana Pop