Se împlinesc 84 de ani de la consacrarea ca Episcop Auxiliar de Oradea (titular de Moglena-Slatina Bulgaria, episcopi consacratori fiind PS Iuliu Hossu, PS Valeriu Traian Frențiu și PS Ioan Bălan în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea) a fericitului Ioan Suciu.
Ioan Suciu a fost numit în mai 1940 episcop auxiliar de Oradea, consacrarea având loc cu puţin timp înainte de Dictatul de la Viena. La începutul lui 1947 s-a întors la Blaj ca administrator apostolic al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, calitate în care a avut numeroase iniţiative pastorale şi spirituale.
„De teama marii sale popularităţi, a fost arestat de două ori, în septembrie 1948, în timpul unor vizite pastorale, desfăşurate chiar în timp ce se derula asaltul împotriva Bisericii Române Unite. A fost arestat pentru a treia oară, la 27.10.1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. La 10.05.1949, Securitatea l-a ridicat din lagărul organizat la mănăstirea Căldăruşani şi l-a dus la Bucureşti, la Ministerul de Interne. Ştiind clar că nu-şi va renega credinţa catolică, Securitatea l-a maltratat în anchete dure în încercarea de a-l implica într-un proces politic”, se susţine într-un material dedicat celui numit în epocă „Episcopul tinerilor”.
La sfârşitul lui octombrie 1950 a fost transferat la închisoarea din Sighet. Suferind de colită cronică, fără a primi un regim alimentar adecvat sau îngrijiri medicale, a murit de foame, în celula 44, la 27 iunie 1953. Avea doar 46 de ani.
Peste 100.000 de pelerini au fost prezenţi în 2 iunie 2019 pe Câmpia Libertăţii din Blaj la ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici, oficiată de Suveranul Pontif.
Procedura de recunoaştere a martiriului celor şapte episcopi s-a derulat pe durata unui sfert de secol.
Patru dintre episcopi – Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu şi Alexandru Rusu – au murit în închisorile din Sighet şi Gherla, mormintele acestora rămânând necunoscute. Supravieţuitori ai Sighetului, Vasile Aftenie, Ioan Bălan şi Iuliu Hossu au fost îngropaţi, sub supravegherea Securităţii, în Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Cuvintele rostite atunci au fost vizionare: „Nu cred că această consacrare a mea este o întronare pe un scaun arhieresc, ci este o urcare pe cruce. Mă simt că sunt unit cu interesele veșnice ale lui Isus Christos, ale Bisericii Sale şi ale turmei Sale şi nu cu vrednicia înaltă a unui scaun purpuriu.”
– Servicii de creare site web
