Sunt fotografii care te fac să te oprești câteva secunde și să privești mai atent. Aceasta este una dintre ele.
Baia Mare, văzută de sus. Clădirile par așezate la locul lor, copacii îmbracă străzile în verde, iar munții din depărtare parcă țin orașul la adăpost. Totul pare liniștit. Aproape că ai spune că nu lipsește nimic. Și totuși, privind fotografia, m-am întrebat cât de diferit poate arăta același oraș, în funcție de locul din care îl privesti.
De sus, nu se văd gropile din asfalt. Nu se simte timpul petrecut într-o stație de autobuz și nici graba oamenilor care încearcă să ajungă la serviciu. Nu se văd clădirile care așteaptă de ani întregi să primească o nouă șansă. Nu se aud nici nemulțumirile celor care au obosit să tot aștepte schimbări.
De sus, orașul pare să aibă toate răspunsurile. Jos, pe străzi, apar întrebările.
Îmi place Baia Mare. Îmi plac diminețile în care munții se văd atât de clar încât ai impresia că îi poți atinge. Îmi plac locurile în care mai găsești câte o urmă din orașul de altădată, clădirile cu povești și străzile pe care ai trecut de sute de ori, dar pe care încă mai descoperi ceva nou.
Poate tocmai de aceea mă deranjează lucrurile care nu merg.
Pentru că, atunci când îți pasă de un loc, nu poți să îl privești doar prin fotografiile lui frumoase.
Mă întreb uneori cât din potențialul acestui oraș reușim, de fapt, să folosim. Vorbim despre dezvoltare, modernizare, investiții și proiecte. Sunt cuvinte pe care le întalnim aproape zilnic, dar dincolo de ele sunt oameni care vor lucruri mult mai simple: un trotuar pe care să poată merge în siguranță, un autobuz care să vină la timp, un spațiu verde îngrijit sau o instituție care să le răspundă atunci când au nevoie.
Nu cred că un oraș trebuie să fie perfect ca să fie iubit. Și nici nu cred că a vorbi despre problemele lui înseamnă a-l critica fără rost. Dimpotrivă. Uneori, tocmai cei care iubesc cel mai mult un loc sunt cei care își doresc cel mai tare să îl vadă schimbându-se. Baia Mare are ceva aparte. Poate sunt munții, poate este istoria, poate sunt oamenii. Sau poate este acel sentiment greu de explicat pe care îl ai când te întorci acasă și recunoști fiecare stradă. Dar un oraș nu poate trăi doar din frumusețea lui și nici din amintirile celor care au crescut aici.
Are nevoie de grijă. De idei. De oameni care să se implice și de autorități care să asculte. Are nevoie să nu ne mai obișnuim atât de ușor cu lucrurile care ar putea fi făcute mai bine.
Privesc din nou fotografia și îmi dau seama că, de la înălțime, Baia Mare pare aproape nemișcată. Dar undeva, între clădirile acelea, oamenii își trăiesc fiecare zi. Unii sunt mulțumiți, alții dezamăgiți. Unii își fac planuri să rămână aici, alții se gândesc să plece. Și poate că aceasta este una dintre cele mai importante întrebări pe care ar trebui să ni le punem: ce facem pentru ca oamenii să își dorească să rămână?
Nu știu cum va arăta Baia Mare peste zece sau douăzeci de ani. Mi-ar placea însă să fie un oraș în care să nu admirăm doar peisajul, ci și felul în care se trăiește.
Un oraș despre care să vorbim cu drag dar și cu încredere în viitorul lui.
Până atunci, fotografia aceasta rămâne frumoasă. Ne arată Baia Mare așa cum poate nu avem timp să o privim în fiecare zi.
Dar, oricât de frumos ar arăta un oraș de sus, adevărata lui poveste se scrie jos, printre oamenii care îl trăiesc.
– Servicii de creare site web
