Pe 24 februarie se celebrează Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români.
Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.
Sărbătoarea de Dragobete are rădăcini adânci în cultura românească, legenda spunând că aceasta se întinde încă din era dacică.
Aceeaşi legendă afirmă că Dragobete, tânăr voinic şi chipeş, fiul babei Dochia, a fost ales drept ocrotitorul iubirii autohtone.
Cea mai cunoscută expresie care însoţeşte sărbătoarea iubirii la români este “Dragobetele sărută fetele”.
Expresia provine de la cea mai cunoscută şi profundă tradiţie de Dragobete: imediat după prânz, în satele româneşti unde se celebra iubirea, tinerii se întorceau de la pădure, cu bucheţelele de flori de primăvară.
În acel moment, în vatra satului, avea să debuteze ritualul de peţire: flăcăii alergau fecioarele pe care le plăceau, în încercarea de a le săruta şi de a le împărtăşi astfel, dragostea lor.
Dacă fata se lăsa prinsă şi sărutată, acest lucru urma să ducă la logodna şi apoi căsătoria celor doi, eveniment marcat de spor şi noroc, întrucât s-a desfăşurat sub semnul zeului iubirii.
– Servicii de creare site web
