Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull-Renault) a câştigat duminică Marele Premiu de Formula 1 al Austriei, a 9-a etapă a Campionatului Mondial, desfăşurat pe circuitul Red Bull Ring (4,318 km) din Spielberg, fiind urmat pe podium, la o secundă și jumătate, de finlandezul Kimi Raikkonen (record pe ultimul tur) şi de germanul Sebastian Vettel, ambii de la Ferrari.
Olandezul a început cursa cu o depășire importantă, asupra lui Kimi Raikkonen, efectuată în primul tur. Mutarea s-a dovedit inspirată și l-a dus pe olandez pe locul al treilea.
Momentul decisiv s-a petrecut în turul 14, când liderul Valtteri Bottas a trebuit să abandoneze din cauza unei probleme hidraulice. Asta a dus la intervenția cu safety-car virtual. Piloții Red Bull și Ferrari au intrat în grup compact la boxe, pentru schimbul de pneuri. Hamilton a rămas pe circuit, iar avantajul inițial al celor de la Mercedes a dispărut.
În turul 26, când a intrat în cele din urmă pentru schimb de pneuri, britanicul s-a întors pe locul 4 și răul fusese făcut deja. Liderul Max Verstappen a impus un ritm greu de egalat, iar încercarea lui Kimi Raikkonen de a-l ajunge nu a dat rezultat.
Daniel Ricciardo a abandonat în turul 52, iar în turul 64, Hamilton s-a trezit într-o situație identică. A fost primul dublu abandon tehnic al celor de la Mercedes din 2014 și până în prezent. Max Verstappen l-a devansat cu o secundă și jumătate pe Kimi Raikkonen. Sebastian Vettel a prins podiumul și a redevenit lider în clasamentul general. Vettel și Hamilton sunt despărțiți de un singur punct.
Max Verstappen a fost cronometrat în 1 h 21 min 56 sec 024/1000, fiind mai rapid cu 1sec504/1000 decât Kimi Raikkonen şi cu 3 sec 181/1000 decât Sebastian Vettel. Verstappen a obţinut, la 20 de ani, a patra victorie a carierei, în faţa a zeci de mii de fani care au venit să-l susţină. Locul 4 i-a revenit francezului Romain Grosjean, al cincilea a fost danezul Kevin Magnussen (ambii Haas-Ferrari), iar poziţia a şasea i-a revenit francezului Esteban Ocon (Force India-Mercedes).
Vettel a trecut pe primul loc în clasamentul piloţilor, profitând de faptul că britanicul Lewis Hamilton(Mercedes) a abandonat în turul 64, când mai erau mai puţin de zece tururi, din cauza unei probleme mecanice. Vettel are acum un avans de un punct faţă de Hamilton.
Finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes), aflat în poziţia a doua, a abandonat în turul 14, din cauza unei probleme cu presiunea hidraulică. Bottas plecase din pole position, înaintea coechipierului său Lewis Hamilton, care a preluat conducerea cursei la finalul primului tur.
Hamilton nu mai abandonase de la MP al Malaeziei din 2016.
Pentru prima oară după 44 de curse, niciun pilot Mercedes nu a obţinut puncte.
Germanul Nico Hulkenberg a abandonat în turul 10, australianul Daniel Ricciardo (Red Bull), în turul 54, neozeelandezul Brendon Hartley (Toro Rosso-Honda), în turul 55, iar belgianul Stoffel Vandoorne (McLaren), în turul 66.
Iată clasamentul cursei:
1. Max Verstappen (Olanda-Red Bull) 1h.21:56.024
2. Kimi Raikkonen (Finlanda-Ferrari) la 1.504
3. Sebastian Vettel (Germania-Ferrari) la 3.181
4. Romain Grosjean (Franţa-Haas) la 1 tur
5. Kevin Magnussen (Danemarca-Haas) 1 tur
6. Esteban Ocon (Franţa-Force India) 1 tur
7. Sergio Pérez (Mexic-Force India) 1 tur
8. Fernando Alonso (Spania-McLaren) 1 tur
9. Charles Leclerc (Monaco-Sauber) 1 tur
10. Marcus Ericsson (Suedia-Sauber) 1 tur
11. Pierre Gasly (Franţa-Toro Rosso) 1 tur
12. Carlos Sainz (Spania-Renault) 1 tur
13. Lance Stroll (Canada-Williams) 2 tururi
14. Serghei Sirotkin (Rusia-Williams) 2 tururi
În clasamentul piloţilor, Vettel are 146 de puncte şi este urmat de Hamilton, 145 de puncte, Raikkonen, 101 p, Ricciardo, 96 p, Verstappen, 93 p, Bottas, 92 p etc.
În clasamentul constructorilor conduce Ferrari, 247 de puncte, urmată de Mercedes, 237 p, Red Bull 189 p, Renault, 62 p etc.
Digisport.ro