Actualitate

Un bărbat din Sfântu Gheorghe a murit de frig, vineri noaptea, în parcul central al orașului

O persoană fără adăpost din Sfântu Gheorghe a murit de frig, în noaptea de joi spre vineri. Cadavrul bărbatului a fost descoperit în parcul central al orașului. Un alt om a intrat în hipotermie, fiind transportat la spital.

Bărbatul a fost găsit mort vineri dimineață în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe.

„În această dimineaţă, în jurul orei 6,50, Dispeceratul IPJ Covasna a fost sesizat, printr-un apel prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că în zona Parcului Elisabeta se află două persoane, posibil decedate. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie, iar din primele verificări s-a constatat că una dintre persoane, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a decedat, iar o altă persoană, tot un bărbat, a fost transportată la spital în stare de inconştienţă. Poliţiştii fac verificări pentru a se stabili toate circumstanţele acestui eveniment”, a precizat Nicoleta Tolvaj Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, conform observator.tv.

Vremea s-a schimbat brusc în România, după ce în judeţul Harghita s-au depăşit maximele absolute ale acestor zile, valorile de temperatură ajungând la 27 de grade Celsius la Odorheiu Secuiesc şi la 25 de grade la Miercurea Ciuc, respectiv Topliţa.

Astfel, noaptea trecută s-au înregistrat minus 10,3 grade Celsius, măsurată la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută înregistrată la nivel naţional.

De asemenea şi în alte localităţi harghitene s-au înregistrat temperaturi negative, respectiv minus 8 grade la Joseni, minus 6 grade la Topliţa şi minus 1 grad Celsius la Odorheiu Secuiesc.

Vineri dimineața s-au înregistrat minus 5 grade Celsius în municipiul Sfântu Gheorghe.

Potrivit specialiştilor meteorologi, aceste temperaturi sunt obişnuite pentru judeţul Harghita, dar este anormal faptul că maximele sunt foarte ridicate, iar diferenţele de temperatură dintre valorile minime şi cele maxime sunt de peste 20 de grade.

Pentru perioada următoare, se prognozează, în continuare, temperaturi minime apropiate valorilor din ultimele zile şi, treptat, vor începe să scadă şi temperaturile maxime, iar precipitaţii se vor înregistra doar în jurul datei de 14 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *