Actualitate Invatamant

Sună clopoţelul pentru noul an şcolar. Vor fi 34 de săptămâni de cursuri, 168 de zile lucrătoare

Aproximativ 2,9 milioane de elevi încep luni şcoala în întreaga ţară. Anul şcolar are 34 de săptămână şi se va încheia în 14 iunie 2019, după 168 de zile lucrătoare. Potrivit statisticilor, aproape 3.900 de unităţi nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 20 la sută dintre clădirile în care vor învăţa copiii nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.

”Din totalul spaţiilor, circa 19.000, în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, circa 80% deţin autorizaţie sanitară de funcţionare, în timp ce 20 % dintre acestea sunt în curs de autorizare sau nu deţin autorizaţie de funcţionare”, au mai spus reprezentanţii MEN pentru News.ro.

Potrivit acestora, o situaţie actualizată va fi disponibilă după începerea anului şcolar.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au anunţat că aproape 3.900 de clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ nu au autorizaţie de securitate la incendiu.

”Din cele 26.172 clădiri în care se desfăşoară activităţi de învăţământ, 18.851 nu necesită autorizaţie privind securitatea la incendiu, întrucât nu s-au efectuat modificări constructive sau au fost date în exploatare anterior introducerii obligaţiei legale de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu. De asemenea, centralizarea informaţiilor relevă faptul că pentru 3.892 clădiri este necesară obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, iar pentru alte 495 de construcţii a fost emis aviz de securitate la incendiu şi nu a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor”, au precizat reprezentanţii IGSU.

Aceştia au anunţat că, de la începutul acestui an, au fost soluţionate favorabil un număr de 246 de autorizaţii şi 852 avize de securitate la incendiu.

”Creşterea nivelului de protecţie este un obiectiv prioritar pentru instituţia noastră, sens în care, în anul şcolar 2017 – 2018, au fost derulate 3.475 controale de prevenire, care au avut rolul de a înlătura eventualele deficienţe pe linia siguranţei la incendiu. Totodată, structurile inspecţiei de prevenire au venit în întâmpinarea beneficiarilor, pentru soluţionarea situaţiilor existente şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate necesare. Pe timpul derulării acestor controale au fost executate 3.022 exerciţii de evacuare şi intervenţie, precum şi 3.867 instruiri”, au mai menţionat reprezentanţii IGSU.

IGSU a precizat că, odată cu începerea anului şcolar, se vor intensifica acţiunile de îndrumare şi control la aceste categorii de obiective şi se vor continua organizarea exerciţiilor destinate formării comportamentului preventiv specific tipurilor de risc, pentru copii şi cadre didactice.

Elevii vor merge la cursuri 168 de zile lucrătoare. Structura anului şcolar arată că vor fi 34 de săptămâni de cursuri, organizate în două semestre.

“Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019)”, anunţă Ministerul Educaţiei.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019).

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor avea vacanţă şi în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018.

Programul naţional ”Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

“Desfăşurarea programului «Şcoala altfel» nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific”, precizează ministerul.

Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

Foto arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *