Monden

Solistul trupei The Prodigy a murit la vârsta de 49 de ani

Keith Flint, solistul trupei The Prodigy a murit la vârsta de 49 de ani. Deocamdată, cauzale morții nu au fost date publicității.

Potrivit BBC News, muzicianul a fost găsit mort în locuința sa din Dunmow, Essex, luni dimineață. Poliția a precizat că a fost chemată să intervină din cauza unor ”îngrijorări legate de starea unui bărbat”, imediat după ora locală 8.00.

”Decesul nu este tratat ca fiind suspect, iar un raport este în curs de pregătire pentru morgă” – a mai anunțat poliția.
Prodigy au venit prima oară în România în 1995 și, potrivit articolelor de presă din acea perioadă, au încasat 40.000 de dolari, o sumă destul de mare pentru mijlocul anilor ’90.

Concertul a avut loc la Sala Polivalentă și a fost o adevărată experiență pentru cei care au participat la show.

Grupul The Prodigy a devenit cunoscut la începutul anilor 1990, odată cu single-uri precum „Firestarter” şi „Breathe”, care au condus mai multe săptămâni topurile britanice. Trupa a avut şase materiale de studio clasate pe primul loc în topul albumelor.

Keit Flint a devenit un simbol al grupului, unul dintre cele mai cunoscute din Marea Britanie, datorită prestaţiilor live şi imaginii sale excentrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *