Sport

Simona Halep se califică destul de greu în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a acces în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, după ce a învins-o pe Katerina Kozlova din Ucraina, locul 114 WTA, venită din calificări, cu scorul de 7-6 (3), 7-5.

Duminică, Simona Halep a avut una dintre cele mai cenuşii evoluţii din acest an, cu serviciu slab şi cu numeroase greşeli neforţate. Ca mai de fiecare dată în 2019, Halep a disputat un meci cu suişuri şi coborâşuri. Ea a trebuit să muncească destul de mult pentru a înfrânge rezistenţa jucătoarei de pe locul 114 mondial. Halep a fost împinsă într-un joc de uzură, care teoretic trebuia să-i convină, deoarece stătea mai bine în schimburile lungi. Însă românca s-a grăbit, a dat semne de nervozitate şi a vrut să încheie repede punctele, greşind deseori. Simona Halep s-a impus în cele din urmă, dar parcă a uitat să câştige uşor şi atunci când întâlneşte jucătoare mult mai slab cotate.

Este adevărat că, în acelaşi timp, sportiva ucraineană a etalat o prestaţie curajoasă, superioară locului pe care îl ocupă. Aflată la al cincilea meci la Indian Wells, Kozlova a arătat o bună dispoziţie fizică, o defensivă foarte atentă şi sigură, a făcut uz de multe ori eficient de arma ei principală, scurta, a alergat mult, a căutat să trimită toate mingile primite înapoi şi nu a ezitat să puncteze când jocul i-a permis-o.

Halep a început bine primul set, după un break în ghemul de început, a condus cu 2-0, dar a pierdut următoarele trei ghemuri la rând. La 3-3, fostul lider WTA a mai reuşit un break, a ridicat scorul la 5-3, când a ratat o minge de set, pe serviciul adversarei. A urmat o nouă cădere în jocul româncei, iar Kozlova a înregistrat o nouă serie de trei ghemuri câştigate la rând. Setul a ajuns în tie-break, pe care Halep l-a câştigat fără probleme, la 3, după 62 de minute de la start, dar la general doar trei puncte în favoarea jucătoarei române au făcut diferenţa.

Kozlova a început setul al doilea cu break, Halep a egalat cu rebreak, apoi seria s-a repetat. La 2-2, românca şi-a fructificat prima dată serviciul în set, iar partida părea jucată după ghemul al şaselea, când sportiva din Constanţa a reuşit break-ul într-un ghem disputat. Halep s-a desprins la 5-2, dar Kozlova nu a fost descumpănită de diferenţă şi a revenit pe tabelă, egalând la 5. Tot ca mai de fiecare dată în acest an, Simona Halep a avut sprintul final şi a luat următoarele două ghemuri, punând capăt partidei, după o oră şi 47 de minute de joc.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 91.205 dolari şi cu 120 de puncte WTA.

În optimi, Halep va evolua cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA sau cu letona Jelena Ostapenko, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 22.

Simona Halep a jucat anul trecut în semifinale la Indian Wells, fază în care a fost întrecută de japoneza Naomi Osaka, scor 6-3, 6-0. Jucătoarea română a câştigat ediţia din 2015 a competiţiei americane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *