Religie

Sfântă liturghie arhierească şi hirotonire de preot la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Buciumi – foto

Sărbătoare mare duminică, 4 noiembrie, în Buciumi. A avut loc Sfânta Liturghie în biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, preot paroh Ciprian Coza, secretar protopopesc. Parohia Buciumi face parte din Protopopiatul Chioar. Cu această ocazie Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a hirotonit un preot şi a rostit cuvânt de învăţătură.

​Foarte mulţi  credincioşi s-au rugat împreună cu chiriarhul locului şi cu soborul de preoţi şi diaconi. ​Din sobor au făcut parte pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu şi pictură sacră, pr. paroh Ciprian Coza, secretarul Protopopiatului Chioar, pr. Nicolae Tira, de la Parohia “Naşterea Domnului” din Baia Mare, pr. Ionuţ Pop, paroh în Ciolt, fiu al satului, pr. Mircea Lung, paroh în Mesteacăn, pr. Ioan Istrate, Parohia Moara Borşii, protopopiatul Satu Mare, a cărui preoteasă este din Buciumi, diaconi.

​Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul “Buciumenii Chioarului” al bisericii, înfiinţat în urmă cu 85 de ani, dirijat de elevul Dorin Alexandru Gelu Hotea, anul IV la Seminarul Teologic “Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, deţinătorul locului III, etapa finală, secţiunea compoziţie, a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, ediția a XI-a, desfășurat sâmbătă, 27 octombrie, la Palatul Patriarhiei.

 

Corul l-a impresionat pe Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin prin acurateţea interpretării şi prin modul de abordare a partiturilor. “Este un cor deosebit”, a apreciat Preasfinţitul Părinte Episcop şi l-a felicitat pe tânărul dirijor şi compozitor, autor a câtorva zeci de compoziţii. La Chinonic a cântat o priceasnă renumita solistă Virginia Irimuş, fiică a satului.

​Între cei care s-au rugat în rând cu credincioşii s-au aflat primarul Gheorghe Buda, fostul deputat Nicolae Bud, oameni de cultură din Ţara Chioarului.

​În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Daniel Lucian Dascălu, pe seama Parohiei Poiana Botizii, Protopopiatul Lăpuş, el fiind profesor de religie în localitatea Lăpuşul Românesc.

​Părintele paroh Ciprian Coza a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin pentru prezenţa în mijlocul enoriaşilor din Buciumi şi a oferit, în numele credincioşilor, pentru Muzeul Episcopiei, o icoană a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii bisericii.

​După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat lucrările de interior efectuate la casa parohială, care a fost primenită şi arată ca nouă.

​Biserica din Buciumi a fost construită în urmă cu 155 de ani, din cărămidă, pe fundaţie de piatră. Ea a intrat într-un proces de restaurare, prin care urmează să se execute lucrări de drenaj, reabilitare interioară şi exterioară, refacerea picturii, a catapetesmei etc. Până acum a fost acoperit turnul, reorganizat Sfântul Altar şi construit proscomidiarul, s-a ridicat un lumânărar nou şi nu peste mult timp va sosi noul iconostas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *