Comunitate

S-a făcut raportul după furtună ! Pagubele sunt importante

Autorităţile judeţene au transmis în seară zilei de 18 septembrie raportul operativ  cu privire la pagubele produse de furtună în judeţul Maramureş.

Acesta cuprinde  informații despre două locuințe distruse, 977 de locuințe avariate, 31 anexe gospodărești distruse, 1046 anexe gospodărești avariate, trei cămine culturale avariate, o hală industrială avariată. De asemenea, au fost afectate șapte biserici și o biserică monument, un spital și un dispensar medical. Sediile a patru autorități ale administrației publice locale au fost avariate de vijelie. O stație de carburanți, dar și o fermă de vaci a avut de suferit pagube. Copacii și acoperișurile smulse de vânt au avariat 106 autovehicule. Au fost doborâte de rafalele de vânt 11 ha de copaci în pădurile din județ.  Au mai avut de suferit solarii, drumuri comunale, pe o lungime de 37 km, străzi și ulițe pe o lungime de 45,1 km, sediile a 13 colegii tehnice și licee, respectiv 20 de școli generale, șase grădinițe, 49 acoperișuri de blocuri avariate. Furtuna a afectat 33 km de rețele telefonice, patru obiective culturale, 51 de porți, trei obiective socio-economice.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va proceda la constituirea, prin ordin al prefectului, a comisiei de evaluare a pagubelor și deplasarea acesteia în teritoriu în vederea întocmirii hotârârii de guvern pentru alocarea fondurilor de intervenție pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase în județul Maramureș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *