Comunitate

Rușine, Grigore Leșe! A cântat într-un club de fițe din București , dar a refuzat să cânte pentru lăpușeni – VIDEO

Un episod mai mult decât rușinos l-a avut ca protagonist pe rapsodul Grigore Leșe. Acesta a fost invitat în urmă cu doar câteva zile, la Târgu Lăpuș, localitatea lui natală, pentru a susține un spectacol cu ocazia comemorării eroilor martiri care au un monument ridicat în oraș. Pentru că o femeie „a îndrăznit” să intre în sala de spectacol imediat după ce Leșe și-a început recitalul, acesta a refuzat să mai cânte.

Mai mult, a făcut un adevărat circ ieftin în fața spectatorilor care l-au rugat să cânte în continuare, refuzând cu obstinență să le asculte rugămințile.

Atitudinea lui Grigore Leșe este una mai mult decât rușinoasă. Pe 1 Decembrie acesta a cântat în Clubul Fratelli, un local de fițe din București, iar condițiile de acolo nu erau nici pe departe la fel cu cele de la Târgu Lăpuș.

Atitudinea lui Leșe este greu de înțeles în condițiile în care nu este la primul derapaj de acest gen. Un episod petrecut în urmă cu trei ani la Toronto a fost asemănător cu cel petrecut la Târgu Lăpuș. Leșe a susținut un concert într-o biserică pentru românii de peste Ocean. După ce a întârziat nepermis de mult la propriul concert, acesta a refuzat să cânte din cauză că un copil a plâns în timp ce el se desfășura pe scenă.

Sursa foto: https://www.facebook.com/FratelliSocialEvents/

15 Responses

  1. Bravo lui !Omul are personalitate ,muncește pentru a fi pe scena Si cere sa ii fie respectată munca .Dacă a spus de la început condițiile lui și nu i-au fost respectate ,bine a făcut. Cand o sa învețe lumea să respecte munca cuiva ?Cânta live ,nu vine ca mulți “artiști “sa bage stickul …

  2. E de cascadorii rasului. După ce a cules tot ce se putea culege in materie de folclor, si a beut, tot ce era disponibil , în materie de horinca, l-au apucat nazurile pe micul demiurg. Ia intrebati-i prima soție…ce viata a avut cu el.

    1. Domnule (sau doamnă) Ics, nu trebuie să confundăm artistul Grigore Leșe cu omul Grigore Leșe. Părerea mea. În viața personală sau de familie o fi având și domnia sa metehne, ca noi toți de altfel, dar noi trebuie să-l privim ca pe un om care a făcut și face multe pentru promovarea folclorului pur, autentic, sacru; pentru păstrarea lui și transmiterea lui generațiilor următoare. Cât despre metehne, eu zic că sunt mizilic pe lângă metehnele oamenilor de geniu ai științelor sau artelor. Cred că v-ați cruci dacă ați afla despre metehnele unor genii ca :Pitagora, Aristotel, Da Vinci etc.

  3. Eu nu îl condamn pe maestrul Grigore Leșe. Cerința domniei sale, de a fi disciplină în sala de concert, pe durata desfășurării concertului, cred că este îndreptățită din mai multe motive și voi enumăra doar două dintre ele: 1-Grigore Leșe concertează în spectacole care prezintă cu preponderență un folclor autentic care este sacru și trebuie tratat ca atare. 2- Maestrul are în spate ani grei de studiu, cercetare șiculegere de folclor, ani grei de Conservator, ani mulți de activitate în promovarea folclorului autentic zonei pe care cu cinste a reprezentat-o pe scenele țării și pe scenele lumii. De aceea am convingerea că respectând, cu o disciplină aparte, spectacolele domniei sale, respectăm folclorul românesc, tradițiile și strămoșii noștri care ne-au lăsat o zestre inestimabilă, pe care maestrul a reușit, cu trudă, să o culeagă, să o împărtășească contemporanilor și să o transmită mai departe generațiilor viitoare. Particip și eu la spectacole și, cu părere de rău, constat că publicul este din ce în ce mai impertinent, că mulți vin pentru a se da ei în spectacol, iar nu a viziona și asculta cu atenție ceea ce li se oferă de artiști de vază, care din bun simț, se lasă terfeliți de nesimțirea unor spectatori. Din păcate, tot mai mulți.

  4. Nu e prima data cand se intampla ca Lese sa fie mitocan. In urma cu vreo doi ani am asistat la un concert de-al lui pe o scena in Baia Mare , cand omul in loc sa cante i-a certat pe cei din orchestra, pe oamenii din fata scenei, comportandu-se ca un neam prost maxim . Ii lipseste educatia , nesimtit maxim !

  5. Un infatuat dus cu pluta.(vezi şi atitudinea sa din emisiunea concurs de pe TVR 1 :”O vedetă populară”) .Avest gen de comportament dictatorial nu este demn de un profesor si totodată artist. Si in definitiv ce mare artist? N-aţi pierdut mare lucru!

  6. Un s***** de om, rușine, cu totul ca nu ascult muzica lui a fost foarte urat ce a făcut, acum și-a arătat adevărată față, rusine 😠🤬🤬🤬🤬🤬

  7. Foarte bine, bravo Grigore Lese. Pai dacă au fost puse condiții pe care organizatorii le au acceptat, trebuiau să ia măsuri să fie respectate.

  8. Asa comportament poate avea doar un incult. I sa urcat celebritatea la cap, artiștii adevărați nu fac asa ceva…

  9. Indiferent de greseala organizatorilor, reacția lui a fost a unui stăpân absolut. Si, nu, Vasile, omul Lese trebuie să fie acelasi cu artistul Lese. Nu cred in oamenii neoameni, doar pentru ca au anumite talente, capacități intelectuale, etc. Nobletea sufletului , ori e … ori nu e. Jumătăți de măsură nu există.

  10. “Hiper-EU
    O boală modernă!
    Suferind sunt eu, ce-i drept,
    Dar nu de ficat ori piept,
    Nici de inimă, ori bilă,
    Ci de-o boală mai subtilă:
    Se numește HIPER-EU
    Și se vindecä mai greu.
    Analizele arată
    Că boala e provocată
    De virusul “aghiuță”,
    Ce mărește-n tărtăcuță
    Celulele de mândrie,
    Asta da, spasmo-furie.
    Mai dă greață la mustrare,
    Colică la ascultare,
    Invidie la ficați,
    Alergie la ceilalți,
    Venino-hemoragie,
    Ulcerații de trufie,
    Gărgăuni la cervicală
    Și hernie de cârteală.
    Boala este, evident,
    Însoțită permanent,
    De simptome foarte clare
    În priviri și în purtare:
    Mutra acră, glas tăios,
    Aer de rățoi nervos.
    Fața cruntă, supărată,
    De hipopotam de baltă,
    Îmbufnare, nas pe sus…
    HIPER-EU,mai bine spus!…” :))

  11. Lese Grigore a cantat lăpușenilor. Nu s-a scris despre martirii Lăpușului si despre monument. Sarbatori Fericite si să ne dea Dumnezeu lumină și intelepciune sa fim mai buni.

  12. Lese are merite artistice dar ca om si comportament e un “taranoi nesimtit” in sensul cel mai urat atribuit acestui epitet! Pacat! De noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *