Administratie

Reprezentanți din cinci ţări au vizitat Baia Mare în vederea participării la un schimb de experiență în cadrul unui proiect care vizează mobilitatea și transportul public cu emisii scăzute de carbon

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară <Zona Metropolitană Baia Mare> implementează în calitate de partener, Proiectul OptiTrans – Optimisation of Public Transport Policies for Green Mobility, implementat prin Programul de finanțare Interreg Europe, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele, perioada de implementare fiind 2017 – 2021.


Proiectul fost depus în parteneriat, lider fiind Ministerul Infrastructurii din Regiunea Turingia, Germania, iar parteneri alături de Asociație sunt municipalitățile Zadar din Croația, Tartu din Estonia, Regiunea Tesalia din Grecia, Regiunea Abruzzo din Italia și Agenția Regională pentru Energie din Granada, Spania.

Proiectul OptiTrans vizează politicile ce promovează mobilitatea și transportul public cu emisii scăzute de carbon și modalitățile alternative privind mobilitatea. Reducerea emisiilor de carbon asociate activităților de transport se poate realiza prin creșterea ponderii transportului public în comun în detrimentul transportului individual cu autoturismul personal.

În perioada 12 – 15 noiembrie a.c., reprezentanți din cinci țări partenere au vizitat Municipiul Baia Mare în vederea participării la un schimb de experiență în cadrul proiectului. Totodată, în cadrul evenimentului a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanții partenerilor internaționali și actori locali interesați, cu atribuții în transportul public de călători.

În prima parte a întâlnirii au avut loc discuții despre optimizarea transportului public în Zona Metropolitană Baia Mare, bazate pe bune practici și recomandări ale partenerilor internaționali, iar în a doua parte s-a discutat despre stadiul implementării proiectului și activitățile ce urmează a avea loc în următoarea perioadă de implementare.

La finalul întâlnirii, partenerii au prezentat recomandările lor în ceea ce privește optimizarea sistemului de transport public, prin măsuri cum ar fi introducerea unui sistem electronic de tarifare, precum şi creșterea numărului de utilizatori ai transportului public în pofida utilizării autoturismelor, în vederea reducerii poluării și a aglomerației în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *