Comunitate

Programul băncilor, unităţilor poştale şi marilor magazine în 14 şi 15 august

Oficiile poştale şi unităţile bancare sunt deschise luni, când doar bugetarii au zi liberă, dar vor fi închise marţi, fiind zi liberă legală acordată pentru sărbătoarea religioasă numită Adormirea Maicii Domnului, cu excepţia sucursalelor din centrele comerciale mari, în timp ce hipermarket-urile şi mall-urile vor funcţiona după programul normal pe toată perioada mini-vacanţei.

Programul anunţat de Poşta Română este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de marţi, 15 august, este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, iar toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise. Luni, 14 august 2017, subunităţile poştale vor funcţiona conform programului normal de lucru.

De asemenea, sucursalele băncilor vor fi deschise luni, dar vor fi închise marţi, 15 august, cu excepţia unităţilor din mall-uri şi marile centre comerciale, unde vor funcţiona după programul acestora. Bancomatele şi maşinile multifuncţionale vor fi disponibile permanent, clienţii având la dispoziţie serviciile de internet şi mobile banking pentru a realiza diverse operaţiuni şi tranzacţii.

Marile lanţuri de retail şi centrele comerciale au anunţat că toate magazinele lor vor funcţiona în zilele de 14 şi 15 august după programul obişnuit.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *