Actualitate Cultura

Primul concert CORBU în Târgu Lăpuș

Sâmbătă, 9 martie, începând cu ora 19.00, Corbu concertează pentru prima oară în Târgu Lăpuș la Casa Preturii (Club 33).  Concertul face parte din turneul de promovare al primului lor album numit „Zbor spre Rădăcini”, desfășurat în perioada 28 februarie – 9 martie și este organizat de Asociația Culturală Turn, BuBu Bookinghouse and Events, sub egida proiectului Mara.

Despre „Zbor spre Rădăcini”

Există o întreagă poveste în lumea sonorităților pe care ne-o propune Corbu prin acest album, o poveste ce se lasă descoperită numai prin ascultarea repetată și prin lectura simbolic-emoțională a acestui univers de armonii și vibrații. Mi s-a părut interesantă maniera în care e articulată toată propunerea muzicală, întrucât construcția motivică a albumului este una perfect logică, dar și în profund acord cu ordinea universului. Astfel, întregul mesaj pornește simplu de la afirmarea existenței în dimensiunea ei fundamentală. Nimic nu poate exprima mai bine faptul de a fi, de a ființa decât elementarul și absolut indispensabilul „inspir/expir”. (Bejinariu Corina).

Albumul poate fi ascultat online aici: https://soundcloud.com/proiectulcorbu/sets/zbor-spre-radacini

Sergiu CORBU Boldor este cunoscut pentru amprenta pe care și-a pus-o pe mai multe colaborări precum: Phoenix, Partizan, Hara, Dirty Shirt, Celelalte cuvinte, Farfarello, dar și pentru proiectul Ad Hoc.

Proiectul Muzical CORBU este inițiat și coordonat de Sergiu Corbu Boldor și Luiza Mitu. Proiectul s-a născut în 2016, odată cu ideea conceptuală de la care a pornit: semnificațiile europene, occidentale și orientale ale corbului. Puse cap la cap toate aceste credințe construiesc o punte de legătură între sunet, tradiție, simbol și poveste.
Concertele CORBU sunt construite ca niște spectacole circulare, cu tematici diferite și acte de performance care dau elementul surpriză al proiectului și, totodată, mențin interacțiunea permanentă cu publicul.

 

În 2018 CORBU au participat la 17 festivaluri în țară, peste 30 de concerte în cluburi și pub-uri, 2 turnee conceptuale: „Turneul Soarelui” și Turneul Internațional „Vracii de Vin Nou”, 1 turneu secret, 1 turneu de promovare la radiourile din țară (Radio Guerilla, Rock FM, Radio Tanănana, Radio România Cultural, Definite Rock, România Rock), 1 concert televizat la TVR3, în cadrul emisiunii CAP DE AFIȘ, 3 concerte în afara țării Bulgaria, Ungaria, Canada. 1 videoclip al piesei „Ziua de Vară”, realizat împreună cu BlueCat Studio din București.
Artiștii au în pregătire videoclipul piesei „Furnica”, realizat împreună cu fanii, și un altul pentru piesa „Raiu”. De asemenea, artiștii au în lucru cel de-al doilea album: „Ce-am pățit odată”.

https://www.youtube.com/watch?v=OLRIujc14fY&t=1376s

www.panacorbului.ro

“Mara este o caravană atât fizică cât şi virtuală care își plimbă mesajul în toată țara, prin tot felul de canale (fie că e un eveniment, o locație, un flash, o adunare, un megafon, un mail …) și poposește în oameni, gata să primească spiritul viu și colorat al Maramureșului.

Maramureșul este acel loc cu care toți ne mândrim, unde cu toții vrem să ajungem măcar o dată în viață, un punct de atracție de reală valoare și o carte de vizită a României neîndeajuns valorificată.

Grigore Leșe, Horațiu Mălăele, Ada Milea, Nucu Pandrea, Adrian Naidin, Marinel Petreuș, Gheorghe Pârja, Subcarpați, Partizan, Blazzaj, Badea Pitiș, Casandra Maria Hauși, Sebastian Spanache Trio, Domino, Electroclown, djPaul Socol, Nico de Transilvania, Electric Theatre Timișoara, Șezătoarea Urbană, Mushroom Story, Cristina Burduja – Potpourri sunt câțiva artiști pe care, împreună cu prietenii mei, echipa de voluntari, am reușit să-i aducem la Lăpuș”, spune Adrian Voichițescu, producător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *