Specialistii implicati in desfasurarea proiectului “Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și Integrare fără discriminare” au participat la prima acțiune stradală, organizată cu scopul de a informa băimărenii de pe raza întregului Municipiu și în special pe cei care locuiesc în zona de implementare a proiectului cu privire la criteriile de recrutare a grupului țintă, respectiv serviciile oferite prin intermediul proiectului.
De asemenea, persoanele care s-au întâlnit cu experții proiectului au aflat detalii despre toate activitățile care se vor desfășura în următorii trei ani și au fost informați cu privire la faptul că primii beneficiari selectați în grupul țintă vor fi băimărenii aflați în situații de mare vulnerabilitate.
“Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și Integrare fără discriminare” este un proiect implementat de Municipiul Baia Mare în parteneriat cu Asociația Filantropică Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, Școala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” Baia Mare și Penitenciarul Baia Mare.
Scopul proiectului este creșterea calității vieții în comunitatea marginalizată în care există populație aparținând minorității rrome, prin furnizarea de intervenție integrată în corespondență cu nevoile individuale și ale gospodăriei din care fac parte, pentru persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
Proiectul se adresează unui număr de 800 persoane, aflate în risc de sărăcie, dintre care 230 copii, 120 persoane cu vulnerabilități suplimentare (femei însărcinate, persoane cu dizabilități, vârstnici) și 450 persoane apte de muncă. Zona de implementare a proiectului este Cartierul Ferneziu, inclusiv străzile Luminișului și Horea.