Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, confirmă, prin atitudinea sa, dorința de a instaura dominația totală a PSD la nivelul instituției pe care o conduce , se arata intr-un comunicat al PNL Maramures , semnat de presedintele filialei Ioanel Bogdan
Gabriel Zetea a anunțat public că exclude PNL de la consultările pe tema viitorului vicepreședinte al Consiliului Județean ce urmează să fie ales în ședința de săptămâna viitoare.
PNL este singurul partid care face opoziție la nivelulConsiliului Județean, iar acest lucru pare că îl deranjează din ce în ce mai tare pe domnul Zetea, care s-a obișnuit ca oastea sa de strânsură de la CJ să ridice mâna și să voteze fără a pune întrebări privind cheltuirea banilor publici și proiectele vitale pentru Maramureș.
Reamintesc faptul că în urmă cu circa două săptămâni consilierii județeni ai PNL Maramureș au prezentat public un raport care arată cu cifre clare că în județul Maramureș banii de la buget sunt direcționați pe criteria politice. Primăriile conduse de primari PSD, ALDE sau PMP primesc bani de câteva ori mai mulți decât cele conduse de primari liberali, deși maramureșenii plătesc aceleași impozite și taxe la bugetul de stat, indiferent de culoarea politică a primarului ales.
De asemenea, tot colegii mei din Consiliul Județean au arătat cu date oficiale că două proiecte importante pentru județ, Aeroportul Maramureș și Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor sunt în impas, existând pericolul să se plătească oalele sparte de echipa domnului Zetea chiar de către maramureșeni.
Gabriel Zetea și echipa sa de la Consiliul Județean nu au soluții pentru Maramureș, pentru maramureșeni, au doar strategii pentru a acapara politic județul și pentru a-și pune clientele în toate funcțiile plătite din bani publici , la nivelul administrației județene.
Când Gabriel Zeteava fi mai puțin interesat de asigurarea monopolului PSD asupra județului Maramureș, probabil își va face timp și pentru problemele maramureșenilor.
Până atunci, îl asigur că reprezentanții PNL din CJ și conducerea PNL Maramureș vor monitoriza strict toate proiectele și vor face publice toate derapajele și abuzurile girate de conducerea Consiliului Județean .
De asemenea, PNL va veni în ședința Consiliului Județean cu propriul candidat la funcția de vicepreședinte, un profesionist, un om cu experiență în administrația publică.
Interesele Maramureșului nu se negociază la schimb cu funcții publice . Acesta este mesajul PNL Maramureș pentru președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.