Stiri nationale

Peste 4.000 de vizitatori la Ambasada României din Washington cu ocazia Zilei Porților Deschise și a sărbătoririi Centenarului Marii Uniri – VIDEO

Peste 4.000 de persoane au vizitat Ambasada României în Statele Unite ale Americii, sâmbătă, 12 mai 2018, cu ocazia “Zilei Porților Deschise” („EU Open House”), prilej cu care misiunea a marcat și Centenarul Marii Uniri.

            Cu această ocazie, în seria evenimentelor de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, a fost vernisată expoziția de fotografie: “România: Evoluţie – 100 ani” realizată de Agenția Națională de Presă Agerpres.

            Publicul s-a bucurat de programul variat prezentat de Ambasada României, din care au făcut parte organizarea de spectacole de muzică și dansuri populare tradiționale românești susținute de trupele “Folclor” și “Carpathia Folk Dance” în cadrul cărora au fost antrenați și vizitatorii care au dorit să învețe pașii de dans.

            De asemenea, vizitatorii au avut ocazia de a se întâlni cu ambasadorul George Cristian Maior și de a discuta cu privire la istoria ţării noastre, tradițiile culturale românești și oportunitățile de a vizita România şi de a studia la universităţi româneşti. La eveniment, ambasadorul român a purtat un tricou de baseball al echipei naționale a României.

            “Ziua Porților Deschise, cel mai mare eveniment de diplomație publică organizat la Washington, reprezintă o ocazie excepțională de a prezenta România miilor de americani care ne vizitează ambasada. În acest an, în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, evenimentul este cu atât mai important, cu cât avem oportunitatea de a prezenta istoria, cultura românească, elementele identității noastre naţionale și, nu în ultimul rând, contribuția pe care a avut-o președintele american Woodrow Wilson, prin viziunea sa politică, la realizarea Marii Uniri de la 1918”, a declarat ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *