Actualitate

Permisul de conducere românesc împlineşte 104 ani ! Vezi cum arătau primele documente de acest fel

Permisul romanesc de conducere implineste azi venerabila varsta de 104 ani !  Datele istorice relevă faptul că prima încercare de reglementare juridică referitoare la domeniul circulaţiei pe drumurile publice au avut loc în anul 1859 la Bucureşti, când a fost elaborat cu titlu experimental primul regulament intitulat “Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti. Acest act normativ prevedea obligaţii în sarcina birjarilor care nu avea voie să circule decât la pas, fără să stropească pietonii şi să circule cu multă atenţie prin locurile strâmte.

 

          

În anul 1906 apare în Monitorul Oficial nr. 211 “Regulamentul poliţiei, rulajului şi circulaţiei pe căile publice, care a fost completat un an mai târziu cu primele măsuri referitoare cu obligativitatea că toate persoanele care doresc să conducă autovehicule trebuie să posede “brevetul” de şofer, care putea fi obţinut în urma susţinerii unui examen.

Examinarea persoanelor se făcea de către Prefectura de Poliţie Bucureşti care a luat această măsură ca urmare a creşterii îngrijorătoare a numărului de autovehicule, la cifra de 138 de automobile. Primele examene pentru obţinerea brevetului s-au organizat în decembrie 1907, iar primele cursuri de pregătire a celor care doreau permis de conducere au fost deschise în ianuarie 1911. Examenul a constat într-o probă pe şosea şi o probă de frânare instantanee în momentul în care examinatorul arunca în faţa automobilului aflat în plină viteză, un sac umplut cu paie.

In varianta de azi permisul de conducere  a devenit  un dat necesar exercitării vieţii profesionale dar şi a vieţii personale, este un deziderat care poate fi văzut şi ca un examen de maturitate, ţinând cont că aprobarea de a conduce autovehicule pe drumurile publice se obţine în urma parcurgerii cursurilor teoretice şi practice din şcoala de şoferi urmată de absolvirea examenului de permis.

Pe pagina de facebook a ministerului Administratiei si Internelor mesajul postat cu aceasta ocazie este in acelasi timp si o scurta lectie de prevenire.

“Odată obținut, îți oferă dreptul de a fi conducător auto. Este capricios și dacă nu ai grijă de el, te părăsește. Nu îi plac teribiliștii, vitezomanii și consumatorii de alcool. Se întoarce la tine mai repede sau mai încet, în funcție de cât de mult ai greșit, dar este posibil și să-l pierzi definitiv.  Tu ai grija de permisul tău de conducere?” este mesajul celor de la MAI pentru soferi .

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *