112

O şoferiţă în stare de ebrietate nu a oprit la semnalele poliţiştilor în Boiu Mare. Ea a fost prinsă la scurt timp

Aseară, în jurul orei 22.30, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus pe raza localităţii Boiu Mare. Persoana aflată la volan şi-a continuat deplasarea şi întrucât nu a păstrat distanţa laterală suficientă, a acroşat uşor autospeciala de poliţie.

Poliţiştii au procedat la urmărirea acesteia, reuşind în scurt timp să o identifice. S-a constat că este vorba de o femeie de 55 de ani, din Boiu Mare. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *